Un nou stablecoin ancorat la rubla rusească, cu legături în zona oligarhilor moldoveni și a instituțiilor financiare rusești sancționate, a procesat tranzacții de peste 9,3 miliarde de dolari în numai patru luni, scrie într-o investigație Financial Times.
Proiectul este centrat în jurul criptomonedei A7A5, considerată primul stablecoin ancorat oficial la rubla rusească. Tokenul a fost lansat în februarie 2025 în Kârgâzstan, o jurisdicție descrisă drept „prietenoasă” și mai puțin vulnerabilă la sancțiunile internaționale, potrivit declarațiilor lui Leonid Shumakov, directorul companiei care gestionează proiectul, scrie Puterea Financiară, citând publicația britanică.
Ilan Șor, omul din umbră al A7A5
În spatele dezvoltatorului tokenului, compania A7, se află Ilan Șor, un om de afaceri moldovean controversat, condamnat în 2017 pentru implicarea în frauda bancară de un miliard de dolari din Republica Moldova. Șor, fugit din arestul la domiciliu, s-a stabilit în Rusia, unde a primit cetățenie și este acuzat că ar orchestrat recent o campanie de influențare a alegerilor din Moldova.
Documentele consultate de investigatori arată că platforma A7A5 are conexiuni tehnice cu site-uri implicate în operațiuni de influență politică în Republica Moldova, toate împărțind adrese IP comune. Deși compania A7A5 susține că s-a distanțat de A7, ambele entități au fost înregistrate în aceeași săptămână în Kârgâzstan, sugerând o relație coordonată.

Un mecanism paralel de tranzacții pentru Rusia
Lansarea A7A5 a avut loc pe fondul intensificării sancțiunilor internaționale impuse Rusiei după invadarea Ucrainei și excluderea mai multor bănci rusești din rețeaua SWIFT. Criptomoneda, susținută de depozite în ruble păstrate la Promsvyazbank – o bancă rusească din sectorul apărării aflată sub sancțiunile SUA, UE și Regatului Unit – funcționează ca o soluție de eludare a restricțiilor financiare.
Fiecare token A7A5 emis este garantat de o rublă reală, potrivit dezvoltatorilor. Aceste rezerve sunt auditate de o firmă independentă din Kârgâzstan, un detaliu menit să confere o aparență de transparență proiectului.
Tokenul este tranzacționat exclusiv pe Grinex, o platformă crypto recent înființată în Kârgâzstan, care operează doar cu A7A5, ruble și un stablecoin ancorat la dolarul american. Totuși, analiza portofelelor Grinex efectuată de Financial Times relevă volume mari de transferuri interne cu pattern-uri rigide, fapt ce alimentează suspiciunile privind posibile mecanisme de spălare de bani sau procese bancare simulate.
O punte spre dolarul digital și o alternativă la USDT
Utilizatorii ruși pot cumpăra tokenuri A7A5 pe blockchain-urile Tron sau Ethereum, apoi le pot converti în USDT, un stablecoin legat de dolarul american, pentru a efectua plăți sau retrageri în orice valută sau țară. Mulți dintre utilizatori sunt importatori ruși afectați de restricțiile internaționale, A7A5 fiind prezentat drept o „punte de tranziție sigură” către stablecoinuri mai lichide.
Creșterea fulminantă a A7A5 a coincis cu închiderea, în martie 2025, a Garantex, cea mai mare platformă crypto din Rusia, sancționată și închisă de autoritățile americane. Potrivit analiștilor blockchain, fonduri în USDT deținute pe Garantex au fost mutate rapid în A7A5 și, ulterior, pe Grinex. Imagini din birourile Garantex indică prezența logo-ului A7A5, ceea ce sugerează legături mai profunde între proiecte.
Ambiții globale și infrastructură în expansiune
În discursurile sale recente, Ilan Șor a prezentat proiectul A7 drept parte a unui ecosistem global de plăți alternative, care vizează integrarea unor active considerate „ne-politizate”, precum aurul și titlurile de valoare. Conform unor informații ale Centre for Information Resilience (CIR), A7 derulează campanii active de recrutare pentru vorbitori de chineză, experți în energie și contabili, în special în Emiratele Arabe Unite, Kârgâzstan și regiunile ocupate din Ucraina, semnalând extinderea rețelei.
Totodată, Șor ar fi purtat discuții cu Keremet Bank din Kârgâzstan – instituție financiară sancționată de SUA la începutul anului – în vederea dezvoltării unui hub de plăți internaționale care să sprijine economia rusă în fața presiunii occidentale.
Experții consideră că Grinex ar putea reprezenta, în fapt, un succesor al Garantex, devenind un centru de clearing cripto destinat tranzacțiilor rusești netransparente și independente de infrastructura financiară occidentală.
Controverse
Deocamdată, A7A5 este utilizat preponderent de un grup restrâns de actori, cu tranzacții recurente și masive, realizate în principal în timpul orelor de lucru din Moscova. Cu toate acestea, dimensiunea volumului tranzacționat – peste 9,3 miliarde de dolari în patru luni – indică existența unui mecanism financiar alternativ cu potențial de expansiune la scară globală.
Oficial, dezvoltatorii A7A5 susțin că proiectul răspunde unei cereri reale a pieței pentru stablecoin-uri denominate în alte monede decât dolarul, negând orice implicare directă în scheme de evitare a sancțiunilor sau spălare de bani. Cu toate acestea, circumstanțele lansării, conexiunile cu figuri controversate și infrastructura opacă alimentează suspiciunile privind utilizarea A7A5 ca instrument de sprijin pentru economia rusă și de conturare a unei rețele financiare paralele, capabilă să eludeze restricțiile impuse de Occident.
În luna mai, compania A7 a fost inclusă pe lista sancțiunilor Regatului Unit, iar autoritățile internaționale monitorizează cu atenție evoluțiile din jurul proiectului.