Sergiu Litvinenco anunta ca a inregistrat 3 initiative legislative care au ca scop curatirea mai multor institutii ale statului.
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI:"Primul proiect se refera la responsabilizarea mai multor autoritati aflate sub control parlamentar. Este vorba de Consiliul Concurentei, ANRE, Consiliul Audiovizualului, Agentia Nationala pentru Solutionarea Contestatiilor si Comisia Nationala a Pietei Financiare. Asa cum am mentionat si cu alte ocazii, existenta unei autonomii functionale nu inseamna ca sefii institutiilor statului nu pot raspunde pentru ineficienta sau incompetenta. Dimpotriva, pornind de la rolul constitutional al Parlamentului, este obligatoriu ca acesta, prin prisma controlului parlamentar pe care-l exercita conform prevederilor Constitutiei, sa asigure ca institutiile statului isi indeplinesc misiunea si atributiile conform Constitutiei si legilor, si nu deviaza de la aceste deziderate. Proiectul de lege propune ca Parlamentul, prin intermediul organelor sale de lucru, sa poata analiza activitatea acestor institutii si, in functie de concluziile la care va ajunge, sa poata adopta actele necesare, inclusiv de revocare din functii a conducatorilor, ineficienti si incompetenti."
Ministrul Justitiei anunta ca al doilea proiect se refera la transformarea functiei de sef al Servicului fiscal de Stat si de sef al Servicului Vamal din functionar public in persoana cu functie de demnitate publica, iar competenta de numire a acestor persoane urmeaza a trece de la ministrul finantelor la Guvern.
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI:"Al treilea proiect de lege vizeaza fortificarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii in ceea ce priveste desemnarea presedintelui interimar al Curtii Supreme de Justitie. Conform legii in vigoare, interimatul functiei de presedinte al CSJ este asigurat, in virtutea unor circumstante, in afara vreunei decizii a CSM. Prin proiectul respectiv, se propune ca decizia cu privire la presedintele interimar al CSJ sa fie luata, precum este firesc, de institutia care, in conformitate cu standardele constitutionale, asigura administrarea justitiei – de catre CSM."

