Ministrul Justitiei, Sergiu Litvinenco, a cerut membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sa o promoveze la Curtea Suprema de Justitie pe magistrata Viorica Puica, de care parlamentul si-a batut joc, respingandu-i candidatura anterior fara nicio justificare, spune Litvinenco.
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI: "Eu la fel ca si domnul presedinte am speranta ca vom avea o colaborare. Indiferent daca eu ca MInistrul Justitiei voi fi membru al consiliului, vom colabora indiferent de lipsa calitatii in calitate de membru al consiliului. Prioritatile noastre tin de ceea ce au votat cetatenii in alegerile din 11 iulie, noi trebuie sa obtinem in 4 ani sa avem o justitie dreapta."
Sergiu Litvinenco i-a rugat pe membrii CSM sa promoveze candidatura Vioricai Puica de care Parlamentul anterior si-a batut joc, spune acesta.
"Vreau sa va rog sa facem in viitorul apropiat trei lucruri. In primul rand sa incercam sa promovam oameni integri in functii de judecatori pentru ca de aici se porneste totul, si in acest context vreau ca intr-o procedura care urmeaza sa fie analizata sa se revina la promovarea Vioricai Puica ca Judecator al Curtii Supreme de Justitie. Parlamentul si-a batut joc de doamna judecator, a respins candidatura ei fara absolut nici o justificare. CSM in calitatea sa de garant a independentei judecatorului sa revina la aceasta candidatura," a spus Ministrul Justitiei in cadrul sedintei de astazi.
Ministrul Justitiei i-a indemnat pe membrii CSM sa coopereze impreuna ca legea sa inceapa sa lucreze.
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI: "Al doilea lucru pe care vreau sa va rog este ca impreuna sa facem asa incat viitoarea lege cu privire la evaluarea externa extraordinara a judecatorilor si procurorilor sa devina o lege functionala si aici vreau sa va rog sa ne implicam impreuna atat la elaborare cat si la implementarea acestei legi. Vreau sa va rog sa eficientizam activitatea CSM, a Colegiului pentru ca sa curatam si pe intern sistemul judecatoresc.”
Pe 9 iunie 2020, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus Parlamentului Republicii Moldova numirea Vioricai Puica in functia de judecator la Curtea Suprema de Justitie, inaintand proiectul hotararii.
In cadrul sedintei Parlamentului din 12 martie, socialistul Vasile Bolea, fostul presedintele al Comisiei juridice, numiri si imunitati, a propus respingerea proiectul de lege privind numirea in functie a judecatoarei Viorica Puica la CSJ pana la atingerea plafonului de varsta, motivand doar ca proiectul de lege, fiind propus votului in cadrul sedintei Comisiei juridice, numiri si imunitati, nu a acumulat numarul necesar de voturi pentru a fi inaintat spre examinare si adoptare in plenul Parlamentului. Astfel, cu majoritate de voturi a deputatilor PSRM – SOR si transfugii de la Pentru Moldova, candidatura magistratei a fost respinsa.


