În regiunea transnistreană a fost instituită din nou stare de urgență în economie. Presa locală scrie că măsura vine în contextul unei crize economice severe, cauzată de reducerea aprovizionării cu gaze naturale a teritoriului din stânga Nistrului. De partea cealaltă, autoritățile constituționale de la Chișinău spun că această criză este, de fapt, una politică și este generată artificial de Rusia.
Pe canalul de telegram al așa-zisului soviet suprem din regiunea transnistreană este scris că începând de astăzi și pentru următoarele 30 de zile în stânga Nistrului este instituită din nou stare de urgență în economie. Motivul invocat de așa-numitele autorități de la Tiraspol – criza economică generală severă apărută în regiune și reducerea aprovizionării cu gaze naturale.
„Situația este extrem de instabilă, încordată, vedem că acele amenințări la adresa economiei cu care ne-am confruntat la începutul acestui an sunt prezente și acum.
- Noi nu știm ce va fi mâine, pentru că nu totul depinde de noi.”
Cei din stânga Nistrului nu spun însă nimic despre cum a apărut această criză, care a fost factorul care generat-o și cine mai exact a micșorat volumul de livrări de gaze naturale.
Între timp, Biroul politici de reintegrare anunța că, potrivit Moldovagaz, volumele de gaz contractate sunt livrate fără impedimente. Modul în care Tiraspoltransgaz decide să redistribuie aceste volume nu sunt convenite cu autoritățile constituționale. De altfel, responsabilii din domeniul energetic de la Chișinău spun că această criză este creată artificial.
Cristina PERETEATCU, SECRETAR DE STAT AL MINISTERULUI ENERGIEI: „Este o criză politică intenționat generată pentru că în RM se apropie alegerile și se repretă într-un fel sau altul scenariul care a fost iarna. Criza ca atare nu există.
- Este un scenariu regizat de Rusia.”
Expertul watchdog, Valeriu Pașa spune că începând cu întâi ianuarie, regiunea a rămas fără mai multe surse de venit, și anume bani care veneau din exportul de energie electrică pe malul drept și de la producția industrială. În acest mod, Rusia urmărește să continue criza artificală creată încă în iarnă.
Valeriu PAȘA, EXPERT WATCHDOG: „Eu consider că această criză doar va fi aprofundată în lunile care urmează.
Cu siguranță Rusiei i-ar conveni foarte mult să provoace aceste crize în ajunul alegerilor parlamentare și în felul acesta să influențeze direct rezultatele acestora.”
Valeriu Pașa spune în același timp că deși malul drept nu mai cumpără energie electrică de la Cuciurgan, acesta rămâne totuși dependent de regiune. Despre asta a vorbit și membrul consiliului de administrație al Energocom, Alexandr Slusari, care a declarat că există versiuni potrivit cărora, criza din regiunea transnistreană ar putea veni cu un nou șantaj energetic din partea Tiraspolului.
Alexandr SLUSARI, MEMBRUL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL SA „ENERGOCOM”: „Vom avea un șantaj din partea MGRS. Centrala de la Cuciurgan va cere ultimativ ca noi să revenim la procurarea energiei electrice de la ei.
- În caz contrar, posibil ei cumva să folosească această oportunitate, care încă există, de a periclita aprovizionarea malului drept cu energie electrică.”
Și asta pentru că energia electrică pentru malul drept este livrat prin nodul energetic de la Dnestrovsk, controlat de Tiraspol.
Autoritățile de la Chișinău dau asigurări că cel puțin până la sfârșitul anului, lucrările la linia de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, care va asigura independența energetică a țării, vor fi finalizate.
Cristina PERETEATCU, SECRETAR DE STAT AL MINISTERULUI ENERGIEI: „Conform planului, linia electrică, care se numește și linia independenței Vulcănești-Chișinău, linie de tensiune înaltă, urmează să fie finalizată până la sfârșitul acestui an. Dar lucrările înaintează, în curând vor începe și lucrările de instalare a cablului electric, respectiv noi planificăm să finalizăm un pic mai devreme.”
Cristina Pereteatcu a declarat că deconectări de curent electric ar putea exista doar în cazul în care rușii vor ataca masiv infrastructura energetică a Ucrainei.
De la 1 ianuarie, Republica Moldova nu mai cumpăra energie electrică de la Cuciurgan, ci o achiziționează, în mare parte, de pe bursa din România. Asta după ce Rusia a decis să nu mai livreze gaz regiunii.