Secțiile de votare din toată țara și-au deschis ușile pentru alegători începând cu ora 07:00. Cele mai multe, 306 la număr, s-au deschis în Chișinău și suburbii. Acestea vor activa până la ora 21:00.
În total, pentru turul II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie au fost constituite 2 219 secții de votare. Astfel, 1 958 de secții de votare au fost deschise în circumscripțiile electorale din țară, 30 de secții de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului și 231 secții de votare – pentru cetățenii cu drept de vot din străinătate.
Alegătorii sunt îndemnați să acceseze pagina www.verifica.cec.md, pentru a afla la care secție își pot exercita dreptul la vot după viza de reședință.
În cadrul acestui scrutin va fi ales pentru un mandat de patru ani președintele țării. Pentru ca alegerile să fie validate, la urne trebuie să participe o cincime din alegători.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


