Tiraspolul susține că deputatul fugar, Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, nu s-ar afla în regiunea transnistreană. Șeful departamentului de externe din regiune susține că nu are informații despre unde s-ar afla acesta. Responsabilii de la SIS și poliție nu ne-au răspuns la apeluri pentru o reacție.

Într-un comentariu, șeful departamentului de externe de la Tiraspol, Vitalie Ignatiev, spune că deputatul fugar nu se află în regiunea transnistreană.

Vitalie IGNATIEV, ȘEFUL DEPARTAMENTULUI DE EXTERNE DE LA TIRASPOL: „Până acum nu am primit nicio scrisoare oficială pe linia ministerului de externe, dar noi am văzut multe speculații și din acest motiv ne-am consultat cu autoritățile competente și am decis să informăm inclusiv Chișinăul că autoritățile de profil nu au informații despre locul aflării acestuia.” 

Responsabilii de la poliție nu ne-au răspuns la telefon pentru a ne spune ce măsuri se întreprind acum pentru a-l găsi pe Nesterovschi. Președintele parlamentului, dar și deputații PAS insistă că Nesterovschi se află în Stânga Nistrului. 

Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Este o vorbă în popor: cine îl crede pe acest personaj, să-i poarte pălăria. Eu n-am de gând să-i port pălăria. Sunt indici că acest individ la moment se află pe malul stâng al Nistrului.” 

Lilian CARP, DEPUTAT PAS: „Ei vor nega mereu cum o fac de fiecare dată. Să nu uităm că chiar și atunci când ei sunt prinși în flagrant, ei spun că nu sunt ei. Asta este modalitatea de acțiune a serviciilor Federației Ruse. Noi știm exact unde se află ei și că sunt în Stânga Nistrului. Mai devreme sau mai târziu oricum vor ajunge acolo unde le este locul, după gratii. Nu poți să te ascunză la infinit într-un ”sarai” din Tiraspol.” 

Pe 19 martie acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Deputatul nu a fost prezent la ședința de judecată, fiind dat ulterior în căutare națională și internațională. Săptămâna trecută SIS a anunțat că Alexandr Nesterovschi se află în regiunea transnistreană unde a ajuns cu o mașină cu numere diplomatice ale Ambasadei Federației ruse la Chișinău, aflându-se în prezent sub protecția directă a Kremlinului. 

Alexandru MUSTEAȚĂ, DIRECTORUL SIS: „Expertiza serviciului relevă că acțiunea respectivă reprezintă o operațiune a serviciilor speciale ruse de extragere a cetățeanului Alexandr Nesterovschi.”

Într-un comentariu Ambasada Federației Ruse a respins acuzațiile șefului de la SIS pe care le-a calificat nefondate și inacceptabile. Ulterior 3 diplomați ruși au fost expulzați din țară.