Tiraspolul susține că nu deține informații precum că deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat recent la 12 ani de închisoare, s-ar afla în regiunii transnistreană, așa cum a declarat ieri Serviciul de Informații și securitate, care a prezentat si dovezi. Reacția vine după ce Guvernul a cerut autorităților separatiste să il predea pe Nesterovschi organelor de drept de la noi pentru a ajunge după gratii.
Așa-numitului Minister de Externe de la Tiraspol a scris într-o postare pe telegram că nu deține informații despre aflarea deputatului Alexandr Nesterovschi pe teritoriul regiunii tranistrene, după ce Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că acesta s-ar ascunde în stânga Nistrului.
„Astăzi, în mass-media au fost difuzate declarații ale reprezentanților organelor de drept din Moldova, din care reiese că deputatul Parlamentului Republicii Moldova, dl. Nesterovschi, se ascunde pe teritoriul regiunii transnistrene. Informăm oficial că organele de drept de la Tiraspol nu dețin informații despre aflarea d-lui Nesterovschi pe teritoriul regiunii transnistrene.”
Mesajul vine după ce președintele Maia Sandu a anunțat ieri că Guvernul a cerut Tiraspolului să-l predea pe Nesterovschi.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Guvernul a solicitat ca persoana vizată să fie transportată pe malul drept, așa încăt să poată fi sancționată așa cum spune decizia judecății.
- Are Chișinăul pârghii pentru a-l readuce la Chișinău?
- Nu va fi simplu pentru că vă dați seama că regimul de la Tiraspol are o relație strânsă cu Federația Rusă și va încerca să se eschiveze de la transmiterea acestui personaj.”
Am solicitat astăzi o reacție de la Guvern dacă am primit un răspuns oficial de la Tiraspol, însă responsabilii au spus că vor reveni mai târziu cu un răspuns.
Amintim că, pe 19 martie, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Deputatul nu a fost prezent la ședința de judecată, fiind dat ulterior în căutare națională și internațională. Ieri SIS a anunțat că Alexandr Nesterovschi se află în regiunea transnistreană unde a ajuns cu o mașină cu numere diplomatice ale Ambasadei Federației ruse la Chișinău, aflându-se în prezent sub protecția directă a Kremlinului.
”Acesta este automobilul cu numere diplomatice se deplasează prin postul vamal intern spre Tiraspol.”
Alexandru MUSTEAȚĂ, DIRECTORUL SIS: ”Expertiza serviciului relevă că acțiunea respectivă reprezintă o operațiune a serviciilor speciale ruse de extragere a cetățeanului Alexandr Nesterovschi.”
Într-un comentariu Ambasada Federației Ruse a respins acuzațiile șefului de la SIS pe care le-a calificat nefondate și inacceptabile.