Republica Moldova se confruntă cu un deficit de personal în Armata Națională, în condițiile în care, deși beneficiază de echipamente oferite cu sprijinul partenerilor externi, nu dispune de suficienți militari pentru a le utiliza. Despre asta, premierul Vasile Tofan a vorbit în cadrul unei emisiuni de la CINEMA 1, unde a precizat că una dintre soluții este creșterea atractivității serviciului militar. Declarațiile au fost făcute în contextul discuțiilor privind necesitatea majorării efectivului Armatei Naționale și a identificării unor soluții pentru consolidarea capacității de apărare a Republicii Moldova.
„Într-adevăr, la moment sunt situații în care avem echipamente, pentru că partenerii noștri ne ajută, dar efectiv nu avem destui soldați, nu avem destui șoferi ca să le operăm”, a declarat șeful Executivului.
Premierul a afirmat că deficitul de personal este o problemă care s-a acumulat în timp, inclusiv pe fondul atenției insuficiente acordate armatei. În acest context, el consideră necesară îmbunătățirea atractivității serviciului militar, pentru a facilita recrutarea.
„Avem o criză de oameni în armată, pentru că, mult prea mult timp, armata era așa un gând din urmă și, gradual, într-adevăr, trebuie să facem serviciul militar și armata o funcție mai atractivă”, a precizat Tofan.
Unul dintre obstacolele în atragerea militarilor este nivelul salariilor. Potrivit premierului, un soldat începător primește în prezent mai puțin de 10.000 de lei.
„Evident că-i foarte greu să recrutezi soldați în armată”, a menționat acesta, adăugând că măsurile de consolidare a efectivelor trebuie aplicate treptat, în funcție de resursele disponibile.
Statul se confruntă cu dificultăți financiare
Tofan a recunoscut că statul se confruntă cu dificultăți financiare, care limitează posibilitatea unor intervenții rapide, însă a subliniat necesitatea consolidării capacităților de apărare.
„Avem provocări mari bugetare, de asta nici nu putem exagera acolo, dar gradual trebuie să ne fortificăm forțele noastre armate”, a declarat premierul.
Totodată, șeful Executivului a evidențiat responsabilitatea clasei politice în asigurarea securității țării, indiferent de culoarea politică.
„Este o obligație care trebuie luată în serios și eu cred că, indiferent de culoarea politică, e important ca toată lumea să înțeleagă riscurile pentru securitatea noastră, provocările pe care le avem”, a afirmat Tofan.
O structură noua pentru Armata Națională
Pe 8 octombrie, Parlamentul a votat proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale în cadrul unei ședințe cu ușile închise. Documentul a intrat în vigoare astăzi odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


