Caut cel mai bun avocat din Moldova si o sa ma judec cu Dodon, le-a spus Traian Basescu astazi jurnalistilor romani. Fostul presedinte este hotarat sa atace in instanta decretul prin care Igor Dodon i-a retras cetatenia. Basescu s-a intalnit la Bucuresti cu Anatol Salaru, cu care a discutat despre crearea unui nou partid politic.


Intr-o declaratie remisa presei, liderul PCRM se intreaba retoric de ce are nevoie Traian Basescu de pasaportul moldovenesc.

VLADIMIR VORONIN: ”Sa se ocupe de problema Basescu nu e nici treaba presedintilor, nici cea a politicienilor sau a Curtii Constitutionale, ci a medicilor respectivi. Daca specialisti buni nu sunt la Bucuresti, poate sa vina la tratament la Chisinau. Doar ca pentru asta nu este nevoie de cetatenie moldoveneasca. Noi avem cu România regim liberalizat de vize.”

Tot astazi Anatol Salaru a anuntat ca s-a intalnit cu Traian Basescu la Bucuresti si a discutat cu acesta inclusiv despre necesitatea crearii unei noi structuri politice. Basescu a spus presei romane ca este in cautarea celui mai bun avocat din Moldova pentru a-l da in judecata pe Dodon.

Presedintele a fost criticat astazi si de fosta sa contracandidata Maia Sandu, insa pentru intrevederea cu Vadim Krasnoselskii. Intr-un comunicat de presa, PAS afirma ca: ”Prin actiunile si declaratiile sale, Igor Dodon recunoaste, în mod implicit, legitimitatea structurilor anticonstitutionale din stânga Nistrului. Mai mult, el devine portavoce a acestui regim anticonstitutional.”

Igor Dodon s-a intalnit ieri la Tighina cu liderul administratiei de la Tiraspol, iar cu o zi inainte de asta i-a retras cetatenia lui Traian Basescu. Acesta a calificat decizia drept una politica.