Procedura de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din România în străinătate va începe în această seară cu deschiderea secţiei de votare din Noua Zeelandă. Pentru acest scrutin au fost înfiinţate 965 de secţii de votare. Pe teritoriul Republicii Moldova au fost deschise 64 de secții de votare. Cetățenii români din țara noastră sunt așteptați la urne începând de mâine și până duminică între orele 7 dimineața și 21 seara.
Moldovenii cu cetățenie română sunt așteptați la cele 64 de secții de votare deschise pe teritoriul țării noastre în zilele de 16, 17 și 18 mai, pentru a vota la alegerile prezidențiale.
Daniel VODĂ, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI: „Alegerile se vor desfășura în acealeași condiții conform informațiilor pe care noi le-am recepționat din partea autorităților române. Asta înseamnă că în cele 3 zile de alegeri, în cadrul acelorași secții care erau constituite și în turul întâi, asta înseamnă peste 50 de locații în întreaga republică în care toți moldovenii care sunt și cetățeni ai României au posibilitatea să aleagă viitorul șef la Cotroceni.”
Astfel, în capitală, cetățenii vor putea vota la Consulatul General al României, unde vor fi deschise 2 secții de votare, la Biblioteca Națională, unde vor fi amenjate 3 secții, la Liceul Teoretic „Spiru Haret”, unde la fel vor fi 3 birouri, la Universitatea de Stat, dar și la Universitatea Tehnică.

Pe lângă municipiul Chișinău, secții de votare vor fi deschise la Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Călărași, Anenii Noi, Ștefan Vodă și Criuleni.
Francesca GÎNDEA, REPORTER PRO TV: „Cetățenii români din Republica Moldova pot vota în baza unui act de identitate emis de statul roman, valabil în ziua votării. Așadar, alegătorii se pot prezenta la urne cu buletinul de identitate, cartea de identitate, pașaportul simplu sau pașaportul diplomatic.”
Cetățenii vor putea vota între orele 7 și 21. În cazul în care se vor forma rânduri la secțiile de votare după ora 21, președintele secției de votare poate să prelungească votarea până când ultimul alegător aflat în incinta secției își va exprima opțiunea.
Actele necesare
Pentru a-și exercita dreptul electoral, românii basarabeni trebuie să dețină unul dintre următoarele documente:
- Cartea de identitate
- Cartea electronică de identitate
- Cartea de identitate provizorie
-Buletinul de identitate
- Pașaportul diplomatic
-Pașaportul diplomatic electronic
- Pașaportul de serviciu
-Pașaportul de serviciu electronic
-Pașaportul simplu
-Pașaportul simplu electronic
- Pașaportul simplu temporar
- Carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare)”, conform responsabililor Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României.
Listele secțiilor de votare:



