Turul doi al alegerilor locale din Boldurești, câștigat de Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un copil, ar putea fi repetat. Magistrații de la Curtea de Apel Nord au anulat astăzi scrutinul desfășurat pe 1 iunie și obligă Comisia Electorală Centrală să organizeze în termen de două săptămâni votarea repetată. Ciochină spune că va ataca decizia în instanța superioară.
Decizia magistraților de la Curtea de Apel Nord este executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție în termen de trei zile de la pronunțarea hotărârii motivate. Se întâmplă după ce acum o săptămână judecătoria Ungheni a anulat validarea mandatului de primar, câștigat de Ciochină pe 1 iunie, în baza unei sesizări depuse de contracandidatul lui Ciochină. Am încercat să aflăm ce urmează după decizia de azi, însă responsabilii de la CEC ne-au spus doar că au recepționat-o și că luni se vor întruni într-o ședință, la care vor stabili următorii pași.
Pavel POSTICĂ, VICEPREȘEDINTELE CEC: „Comisia Electorală Centrală se va convoca luni într-o ședință și vom examina subiectul executării acestei decizii.
-Va fi vorba de repetarea turului doi, tot aceeași candidați?
-Nu ne putem pronunța, acum trebuie să examinăm și să ne convocăm în ședință. Decizia aparține Comisiei Electorale Centrale.”
Astfel, deocamdată nu este clar dacă turul doi va fi organizat cu aceiași candidați. Ciochină califică decizia de astăzi drept o răfuială politică și spune că o va ataca la Curtea Supremă de Justiție. Nicanor Ciochină este cercetat penal, fiind acuzat că a lovit mortal cu mașina un băiat de 14 ani, a fugit de la locul accidentului și a încercat să inducă în eroare ancheta. Ciochina se declară nevinovat.