Bașcanul Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul, a fost condamnată la 7 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Decizia a fost pronunțată astăzi de magistrații de la judecătoria din sectorul Buiucani. Colega lui Guțul, Svetlana Popan, și ea fostă secretară a partidului Șor, scos în afara legii, urmează să stea 6 ani după gratii. Avocații celor două susțin că decizia este ilegală și că o vor contesta la Curtea de Apel.
”Prin cumul parțial a pedepselor, a-i stabili lui Guțul Evghenia pedeapsă definitivă sub formă de 7 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semi-închis pentru femei cu privarea dreptului de a exercita activitatea de membru de partid pe un termen de 5 ani. 03:48 Termenul executării pedepsei stabilită lui Guțul Evghenia se calculează din data pronunțării sentinței 5 august 2025.”
Totodată, instanța de judecată a dispus în privința Evgheniei Guțul și confiscarea din conturile acesteia a sumei de circa 41 milioane de lei. Fosta colegă a Evgheniei Guțul, Svetlana Popan, ex-secretară a partidului Șor, scos în afara legii, a fost condamnată la 6 ani de închisoare. În același timp, judecătorul a dispus confiscarea a peste 9 milioane de lei din contul aceteia. Astfel, ambele inculpate au fost private de dreptul de a fi membre ale partidelor politice, pe un termen de 5 ani.
Avocatul acestora ne-a spus că decizia este ilegală și că o va contesta la Curtea de Apel.
Sergiu MORARU, AVOCATUL EVGHENIEI GUȚUL: „Acesta nu este un proces de judecată, asta a fost o execuție publică. S-a demonstrat și prin modul în care a fost organizat astăzi. Ați văzut cum poliția a organizat unde stă presa, unde să stea fiecare participant, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Cu siguranță vom contesta această decizie. Nu sunt probe, este o ficțiune cusută în 60 de volume.”
După pronunțarea sentinței, Guțul nu a comentat în niciun mod decizia. La scurt timp însă, bașcanul Autonomiei Găgăuze a scris o postare pe Telegram, prin intermediul avocaților, în care susține că hotărârea instanței este o „răzbunare politică”.
În cadrul pledoariilor finale, procurorii de caz au solicitat ca bașcanul Autonomiei Găgăuze să primească o pedeapsă de 9 ani de închisoare, iar Svetlana Popan - 8 ani de de detenție. Astăzi procurorii ne-au spus că urmează să studieze încheierea.
Cristina GLADCOV, PROCURORUL DE CAZ: „Vom face cunoștință și ulterior cred că o să apară și comunicatul de presă în care se va expune poziția acuzării. A fost solicitarea procurorilor pedeapsa cu închisoare și măsura preventivă, inclusiv, ceea ce este important, și confiscarea.”
În acest dosar, Evghenia Guțul este învinuită că în perioada 2019-2022, s-ar fi implicat activ în aducerea banilor ilegali de la Moscova, prin curse aeriene și terestre. Sumele erau folosite pentru promovarea partidului Șor scos în afara legii și nu erau contabilizate. Pe un alt capăt de acuzare, Guțul este cercetată pentru că, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participanților la protestele organizate de Șor, a acceptat din partea grupului criminal aproape 43 de milioane de lei. Pentru aceleași acțiuni este cercetată și colega ei Svetlana Popan, la fel, secretară pe atunci. Guțul și Popan neagă acuzațiile și se declară nevinovate.
