Igor Dodon este asteptat la Procuratura Generala. Acesta a fost citat in calitate de banuit in dosarul Energocom, care se refera la schemele de import a energiei electrice in perioada 2008-2009, cand Dodon era ministru al Economiei. Socialistul se afla la Moscova, dar spune ca va veni in fata procurorilor, cand va primi citatia.

Mariana CHERPEC, PROCUROR RESPONSABIL DE COMUNICARE CU MASS-MEDIA AL PG: „Igor Dodon a fost citat la data de 27 decembrie 2021, la Procuratura Generala pentru a fi audiat in cadrul unei cauzei penale pornite pe faptul incheierii la 20 mai 2008 de catre SA „Energocom” a contractului privind procurarea energiei electrice in perioada 2008-2009.”

Igor Dodon spune insa ca nu a primit nicio citatie, iar daca asta se va intampla, se va prezenta la Procuratura.

Igor DODON, PRESEDINTELE DE ONOARE AL PSRM: „Va anunt ca subiectul Energocom, despre care se vorbeste, are deja vreo 13 ani vechime (din anii 2008-2009), a fost demult analizat din toate unghiurile si consumat, acest subiect nu contine absolut nimic dubios si incriminator in privinta mea personal.”

Acesta a calificat anuntul Procuraturii drept o incercare de a distrage atentia de la actiunile guvernarii. Nimeni de la PAS nu a comentat declaratia.

Igor DODON, PRESEDINTELE DE ONOARE AL PSRM: „Acest subiect cu citatia la Procuratura e o fumigena lansata in mass-media, fiindca azi guvernarea nu stie ce sa mai inventeze pentru a distrage atentia cetatenilor de la tarife, esecuri, preturi mari, alegeri antidemocratice la Balti si caderea PAS-ului in sondaje.”

Igor Dodon a precizat ca nu se afla in tara, dar a spus ca in curand va reveni. Acum doua luni Procuratura Generala a anuntat ca a initiat urmarirea penala pentru a investiga schemele criminale din 2008 in procesul de import a energiei electrice in Republica Moldova, in urma carora statul a fost prejudiciat cu peste 123 de milioane de lei. Potrivit procurorilor, persoanele din conducerea intreprinderii Energocom s-ar fi inteles cu responsabilii de la ministerul Economiei si ANRE, marind ilegal preturile energiei electrice, iar diferenta le revenea lor. In 2020 Ziarul de Garda a scris ca cetatenii Republicii Moldova ar fi fost pagubiti cu 14,5 milioane de dolari in urma unei scheme de procurare a energiei electrice. Atunci unii experti in energetica au spus ca implicati ar fi fost ex-presedintele Igor Dodon, care in 2008 era ministru al Economiei, si socialista Zinaida Greceanii, pe atunci premier.