Procurorii cer nouă ani de închisoare pentru bașcanul Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul, în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid Politic ȘOR. În aceste momente, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani are loc ședința de judecată în care este învinuită și colega Evgheniei Guțul, secretara partidului pe atunci, Svetlana Popan. Pentru aceasta, procurorii cer 8 ani de închisoare. În cadrul acestei ședințe, urmează să aibă loc și pledoariile judiciare.
Evghenia Guțul este învinuită că în perioada 2019-2022, în timp ce era secretară în cadrul fostului partid Șor, s-ar fi implicat activ în aducerea banilor ilegali de la Moscova, prin curse aeriene și terestre. Sumele erau folosite pentru promovarea partidului scos în afara legii și nu erau contabilizate. Pe un alt capăt de acuzare, Guțul este cercetată pentru că în toamna anului 2022, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor şi remunerarea participanților la protestele organizate de Șor, a acceptat din partea grupului criminal aproape 43 de milioane de lei.
Pentru aceleași acțiuni este cercetată și colega ei, la fel, secretară pe atunci. Guțul și Popan neagă acuzațiile și se declară nevinovate.
Evghenia Guțul a fost reținută pe 26 martie pe Aeroportul din Chișinău, în timp ce urma să iasă din țară.