Ministerul Justiției din Grecia și-a revocat decizia prin care procesul de extrădare a oligarhului Vladimir Plahotniuc a fost suspendat. Astfel, acesta urmează să fie adus în Moldova, așa cum fusese stabilit anterior. Informația a fost confirmată pentru PRO TV de către șeful Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan.

Întrebat dacă data când va fi adus acesta rămâne aceeași, Dumbravan a spus că data exacta va fi anunțată ulterior, dar 25 septembrie este una preliminară.

Decizia ministerului Justiției din Grecia vine după ce acum două zile, extrădarea fostului lider PD, Vlad Plahotniuc, ar fi fost suspendată din cauza că acesta este cercetat în România pentru fals în acte, iar procurorii eleni i-ar fi cerut explicații și pe acest caz, potrivit Reuters, citând surse grecești sub protecția anonimatului. Autoritățile de la Chișinău spuneau că nu au primit deocamdată astfel de informații.

Fostul lider PD a fost reținut pe 22 iulie, împreună cu Constantin Țuțu, pe aeroportul din Atena, în timp ce se îndreptau spre Dubai. În timpul perchezițiilor corporale la Aeroport, dar și la vila pe care o închiria Vlad Plahotniuc, au fost găsite mai multe documente cu identități diferite. Plahotniuc ar fi deținut 11 pașapoarte din țări printre care Ucraina, Bulgaria, Rusia și România. Autoritățile de la București au deschis dosar penal, suspectând că cinci din șase documente românești pe care le deținea acesta erau false.