Republica Moldova va găzdui, pentru prima dată în istorie, un summit bilateral de cel mai înalt nivel cu Uniunea Europeană. Evenimentul va avea loc pe 4 iulie 2025, începând cu ora 17:00, la Reședința de Stat din Chișinău, sub egida Președintei Maia Sandu.

Uniunea Europeană va fi reprezentată de Președintele Consiliului European, António Costa, și de Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Alături de Președinta Maia Sandu vor participa la summit și Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Prim-ministrul Dorin Recean, marcând astfel angajamentul comun al tuturor instituțiilor statului pentru obiectivul național de aderare la Uniunea Europeană.

Organizarea summitului la Chișinău reprezintă o etapă majoră pe drumul european al Republicii Moldova. Astfel de reuniuni bilaterale sunt rezervate partenerilor strategici sau țărilor candidate, precum Ucraina și statele din Balcanii de Vest, subliniind importanța și seriozitatea angajamentului european al Moldovei.

Pe agenda summitului se vor regăsi teme esențiale pentru viitorul european al țării: procesul de aderare, evaluarea progreselor deja înregistrate și pașii următori, extinderea cooperării economice, modernizarea infrastructurii, consolidarea securității energetice și digitalizarea.

Un subiect central al discuțiilor va fi Planul de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro — un pachet ambițios de investiții, adoptat recent de Comisia Europeană, destinat modernizării economiei și îmbunătățirii calității vieții cetățenilor moldoveni.