Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, acuzat de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, urmează să primească de la stat aproape 18 mii de euro. Se întâmplă după ce acesta a obținut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce s-a plâns de condițiile în care a fost deținut între anii 2016 și 2020 în Penitenciarul numărul 13 din Chișinău. Suma ce urmează să fie achitată include despăgubiri morale și cheltuieli de judecată.
Platon s-a plâns la CtEDO pe lipsa îngrijirilor medicale adecvate, deși suferea de afecțiuni renale și dentare, precum și supravegherea constantă la care era supus. În plângerea sa, el a menționat că a fost privat de acces la tratament medical specializat, în pofida solicitărilor repetate de a fi consultat de medici independenți. De asemenea, Platon a reclamat la CtEDO limitarea în dreptul la vizite de familie. El s-a plâns că nu și-a putut vedea nici soția, nici mama, pe parcursul detenției, din cauza sancțiunilor disciplinare aplicate. Curtea a constatat că Republica Moldova a încălcat articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și mai exact, interzicerea tratamentelor inumane sau degradante, articolul 13 - dreptul la un recurs eficient și articolul 8 ceea ce presupune dreptul la respectarea vieții private. Statul este obligat, astfel, să îi achite lui Platon 15.600 euro despăgubire pentru prejudiciul moral și 2 mii de euro - cheltuieli de judecată și alte costuri.
Într-o reacție, ministerul justiției subliniază că aceste constatări ale CtEDO reprezintă o consecință a regimului oligarhic și a statului capturat din acea perioadă și nu vizează situația actuală.
„Între timp, în penitenciarele din Republica Moldova, inclusiv în cel în care s-a aflat în detenție Veaceslav Platon, au fost implementate schimbări esențiale privind condițiile de detenție, asistența medicală, respectarea drepturilor omului și pregătirea personalului din sistemul penitenciar.”
Controversatul om de afaceri a fost reținut în luna martie la Londra, iar Chișinăul a solicitat extrădarea lui, cerere ce ar urma să fie examinată în instanță la sfârșit de noiembrie. Ulterior, acesta a fost eliberat pe cauțiune. Procuratura Anticorupție a solicitat extrădarea în dosarul Laundromat, iar ministerul Justiției a cerut extrădarea acestuia într-un dosar care derivă din frauda bancară, și în altul în care este învinuit de corupere activă, acuzații pe care Platon le respinge. În 2016 acesta a fost arestat în Ucraina și extrădat în Republica Moldova, unde a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru implicarea sa în frauda bancară. În 2020, însă a fost eliberat după ce procurorul general de atunci, Alexandr Stoianoglo, a declarat că procesul lui Platon s-a bazat pe dovezi falsificate.
În vara anului 2021, Veaceslav Platon a fugit din Republica Moldova.