Presedintele Germaniei a venit astazi intr-o vizita oficiala la Chisinau. Acesta a fost intampinat cu fanfara si onoruri militare. Dupa discutiile de la presedintie cu Maia Sandu, liderul de la Berlin a anuntat ca Germania ofera 10 milioane de euro pentru combaterea coruptiei si sustinerea reformelor din tara noastra. Totodata, a anuntat ca de anul viitor moldovenii se vor putea angaja legal la munci sezoniere in Germania. 

La presedintie, Frank-Walter Steinmeier a fost asteptat de Maia Sandu. Presedintele Germaniei a fost intampinat cu onoruri militare.

Dupa ce au onorat drapelul Republicii Moldova si au ascultat imnurile celor doua tari, Frank-Walter Steinmeier a salutat Garda de onoare in limba romana.

Apoi delegatiile au urmarit defileul garzii, iar dupa ce au facut cateva fotografii, Maia Sandu si omologul sau s-au retras pentru discutii. A urmat o conferinta de presa, la care a Steinmeier anuntat un pachet de sprijin financiar pentru Republica Moldova.

Frank-Walter STEINMEIER, PRESEDINTELE GERMANIEI:„Am adus cu mine un mic pachet in valoare de 10 milioane de euro prin care vom pune la dispozitie si expertiza, pentru ca stim ca atunci cand este vorba de a dezvolta reformele din sectorul public este nevoie de expertiza.”

Totodata acesta a precizat ca Germania sta la dispozitia conducerii Republicii Moldova pentru a veni cu sprijin si expertiza pe toate domeniile, dar in special in ceea ce priveste reforma sistemului judecatoresc. Iar Maia Sandu i-a multumit acestuia pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor.

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:„Volumul total al asistentei germane oferite Republicii Moldova in ultimele doua decenii a depasit suma de 290 de milioane de euro.”

Presedinta a anuntat ca Acordul privind angajarea cetatenilor Republicii Moldova la munci sezoniere in agricultura in Germania, semnat recent cu noul Guvern de la Chisinau, va intra in vigoare incepand de anul viitor. Iar de luna viitoare vor incepe negocierile privind recunoasterea permiselor moldovenesti.

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:"Apreciem in acest sens deschiderea autoritatilor germane de a renunta la sustinerea examenului teoretic pentru conversiunea permisului moldovenesc pe unul german.”

Dupa intrevederea cu Maia Sandu, Frank-Walter Steinmeier a facut o plimbare pe jos pana la monumentul lui Stefan cel Mare unde a depus flori.

In tot acest timp, traficul pe bulevardul Stefan cel Mare a fost oprit, iar pietonii erau tinuti de politisti peste drum.

Presedintele Steinmeier s-a inatlnit astazi si cu prim-ministrul, dar si cu presedintele Parlamentului. Ulterior, oficialul a inaugurat, impreuna cu Maia Sandu, Forumul de afaceri moldo-german. Maine presedintele Germaniei va avea o discutie cu un grup de primari din satele si orasele din Republica Moldova unde au fost implementate proiecte sprijinite de Guvernul de la Berlin. Pe finalul vizitei, Sandu si Steinmeier vor sadi cate un arbore la Gradina Botanica din Chisinau.