Vlad Plahotniuc, arestat acum două săptămâni în Grecia, este tot mai activ pe rețelele de socializare. Pe pagina sa de facebook a fost publicată o nouă scrisoare adresată cetățenilor, în care fugarul critică guvernarea PAS pentru modul în care ar gestiona procesul de extrădare a sa din Grecia. Acesta scrie că autoritățile ar fi speriate de revenirea sa și ar încerca să tărăgăneze procesul. Experții sunt însă de părere că postările au menirea de a induce frică în rândul cetățenilor, pregătind astfel terenul pentru întoarcerea fugarului în țară.

Într-o nouă postare pe facebook, fostul lider PD acuză din nou guvernarea de minciună și tergiversare în cazul extrădării sale, susținând că autoritățile încearcă să îl țină departe de Moldova, cel puțin până după alegerile parlamentare.

VLAD PLAHOTNIUC, FOSTUL LIDER PD: „Frica față de prezența mea în Republica Moldova este atât de mare pentru guvernarea galbenă, încât ei au ales să mai mintă o dată cetățenii și să facă înțelegeri ascunse cu alte țări, încercând să paseze extrădarea mea către ele, doar ca să nu revin în Moldova. Cel puțin nu până la alegerile din luna septembrie.”  

În același mesaj, Plahotniuc scrie că nu ar exista dovezi împotriva sa și că este hotărât să revină în Republica Moldova.

VLAD PLAHOTNIUC, FOSTUL LIDER PD: „Eu sunt hotărât să revin acasă și voi lupta pentru acest drept legal, chiar dacă guvernarea galbenă nu mă vrea în țară și se simte neputincioasă în fața argumentelor și adevărurilor pe care le voi prezenta.”

În replică, reprezentanții partidului de guvernământ și-au reiterat poziția menționând că după ce a fost prins, Plahotniuc o face pe ”eroul”. Expertul watchdog, Andrei Rusu, susține că prin aceste postări Plahotniuc vrea să inducă frică.

Andrei RUSU, EXPERT WATCHDOG: „El încearcă să mizeze pe memoria din trecut când el deținea toată puterea în stat și putea să influențeze orice decizie de judecată, putea să corupă orice procuror și încearcă ca această chestie să revină în memoria alegătorilor care vor participa la toamnă la scrutinul parlamentar. El vrea să inducă frică ca lumea să nu voteze partide pro-europene, să nu iasă la vot sau să voteze partidele afiliate cu dumnealui.”

Expertul este de părere că falsurile vor continua să tot apară în spațiul public, fiind răspândite pe canalele lui Vlad Plahotniuc.

Andrei RUSU, EXPERT WATCHDOG: „Următoarele acțiuni vor fi legate de lansarea de materiale compromițătoare sau falsuri în spațiul public despre un candidat politic sau despre un partid care va concura la parlamentare. Pe măsură ce se apropie decizia de extrădare, acesta va lansa și mai multe astfel de falsuri pe care le-am văzut recent cu scopul de a induce frica că se întoarce ”stăpânul Moldovei” acasă.”

Pe rețelele de socializare a pornit deja o adevărată campanie de „lustruire” a imaginii fugarului Vlad Plahotniuc. O investigație a Ziarului de Gardă arată cum mai multe conturi anonime, create recent, distribuie sponsorizat postări în care fostul lider PD este aratăt într-o lumină pozitivă. 
Vlad Plahotniuc a revenit pe rețelele de socializare odată cu reținerea sa. Potrivit avocatului, acesta și-a creat mai multe pagini și urmează să publice, prin intermediul apărătorilor săi, informații despre el și despre contextul actual din Republica Moldova. Însă un detaliu ridică semne de întrebare: pagina sa de Facebook a fost creată pe 18 iulie 2025, cu patru zile înainte ca fostul lider democrat să fie reținut de autoritățile elene. Plahotniuc a fugit din Moldova în 2019, fiind vizat în mai multe dosare penale, inclusiv frauda bancară și Metalferos. În tot acest timp, el s-a ascuns în mai multe țări, și a fost inclusiv la Moscova, folosind identități false