Oligarhul Vladimir Plahotniuc, dat în urmărire internațională, ar mai deține alte două identități false, diferite de cele cunoscute până acum, a anunțat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit lui, informația a fost descoperită în urma unor alerte generate în sistemul Interpol și confirmată ulterior de autoritățile unui stat străin.

Potrivit lui sefului IGP, Viorel Cernăuțeanu despre noile identități ale lui Vlad Plahotniuc s-a aflat în urma unor alerte de căutare în sistemul de căutare Interpol. Oligarhul fugar ar fi fost surprins cu identitatea altor persoane. Acesta și-ar fi atribuit două nume străine, altele decât cele  cunoscute pe canalele de căutare.

Viorel CERNĂUTEANU, ȘEFUL IGP: „Este o informație parvenită de la un alta stat partener, care ne-a informat despre o astfel de informație. Noi nu avem o veridicitate, avem o informație parvenită precum că iată ar fi utilizat anumite furturi de identitate. Preliminar am fost informați despre furtul a două identități ”

Cernăuțeanu a spus că nu poate divulga identițățile căror state le deține Plahotniuc.  

La sfârșitul lunii martie, Ziarul de Gardă a publicat o investigație care arată că Plahotniuc ar fi obținut cetățenia mexicană anul trecut, pe lângă cea moldovrnească, rusească și românească.  

În documente acesta apare sub numele de Vito Perez Gonzalez. Avocatul lui Vlad Plahotniuc nu confirmă faptul că clientul său ar avea acte de identitate mexicane. Actele, inclusiv un pașaport și un certificat de naștere, au fost obținute prin intermediul unei tinere din Rusia, stabilită în Dubai. Vlad Plahotniuc a fost dat în căutare internațională pentru arest și extrădare în 196 țări care fac parte din INTERPOL. Asta după ce pe 6 februarie, Comisia de Control a Fișierelor din cadrul Interpol a informat despre acceptarea cererii de anunțare în căutare internaționalǎ în privința acestuia. Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în 2019 și acum s-ar afla în Ciprul de Nord.