Vladimir Plahotniuc este un personaj controversat, care a intrat în politică în 2010, după ce a candidat pe listele Partidului Democrat. A fost ales de trei ori deputat. Din 2016 și până în 2019, când a fugit din Moldova, s-a declarat coordonatorul coaliției de guvernare, din care făceau parte, pe lângă Partidul Democrat, pe care îl conducea, deputații fugari pe care, potrivit autorităților, i-ar fi mituit să asigure majoritatea în parlament. Plahotniuc și-a subordonat, practic, toate instituțiile statului. El era cel care anunța deciziile guvernului, iar ședintele aveau loc la sediul PD.
Numele lui Vlad Plahotniuc a devenit cunoscut dupa anii 2000, însa ani buni a rămas un personaj obscur, pana a apărut în 2010, pe coperta unei cunoscute reviste de la Chisinau. Îsi pregatea, astfel, intrarea în politică. Câteva luni mai târziu avea să devină vicepreședinte al Partidului Democrat și să fie ales deputat.
„Mi-aș dori o funcție unde m-aș încadra cel mai bine.”
Trecuse mai bine de un an de la evenimentele din 7 aprilie, in urma carora Marian Lupu a iesit din Partidul Comunistilor si a preluat Partidul Democrat al lui Dumitru Diacov. Mai tarziu a devenit clar ca acesta era un pas spre a-i asigura lui Plahotniuc cariera politica. Din 2009 si pana in 2019 Partidul Democrat a asigurat majoritatea in parlament, impreuna cu PLDM-ul lui Vlad Filat, PL-ul lui Mihai Ghimpu sau alte formatiuni, ori a guvernat ajutat de un grup de deputati fugari, care, potrivit autoritatilor, ar fi fost cumparati de catre Plahotniuc.
„Din această săptămână, reprezentanții PD vor începe un program mult mai activ în teritoriu.”
Plahotniuc a avut grija sa fie mereu pe langa putere. A avut afaceri inclusiv cu Vladimir Voronin sau membrii familiei acestuia. Potrivit unei anchete semnate de Rise Moldova, cei doi au gestionat împreună, prin intermediari şi offshore-uri, postul de telelviziune NIT. Oficial, de numele lui erau legate afaceri in domeniul bancar si petrolier si era considerat unul dintre cei mai bogati si mai influenti oameni din Republica Moldova.
Pana in 2011 a fost președinte al Victoriabank, una dintre cele mai importante bănci din Moldova, tot el fiind si vicepreședinte al Consiliului de Administrație Petrom Moldova. In 2010 si-a declarat o avere de 300 de milioane de dolari. A avut, de asemenea, 7 posturi de Tv si radio.
„Acolo trebuie să fie hamamul, aici e sauna. Renumita garderoba, ține-te bine. Aici e vinoteca.”
Presa de la Chișinău a scris că Plahotniuc deține și cel mai luxos hotel din Moldova, Nobil, ca ar fi cumparat, ajutat fiind de Igor Dodon, hotelul Codru, ca ar fi avut un club de noapte, dar si o companie de paza. Fostul lider PD a fost acuzat de mai multe atacuri raider asupra a patru banci si a companiei de asigurari ASITO, dar si ca ar fi stors bani din compania Metalferos. In 2016 a incercat sa obtina functia de premier, dupa ce si-a asigurat majoritatea parlamentara, insa presedintele de atunci, Nicolae Timofti, a refuzat sa il numeasca.
Motivul invocat de seful statului a fost ca acesta nu corespunde criteriilor de integritate.
Decizia biroului a fost de a inainta candidatura domnului Vlad Plahotniuc.
„Constituie un pericol pentru stabilitatea și liniștea sociala.”
Ulterior, fostul lider PD se autodeclara coordonatorul coalitiei de guvernare. Concentrase toata puterea in mainile sale. Se ajunsese chiar ca sedintele guvernului sa aiba loc la sediul PD, iar declaratiile pentru presa sa fie facute de catre Plahotniuc, si nu de premier.
„Vom schimba componenta echipei, componenta guvernului.”
Desi se declara pro-european, Plahotniuc si partidul sau au reusit sa deterioreze serios relatiile cu Uniunea Europeana. Printre motive se numara coruperea deputatilor, impunerea votului uninominal si ignorarea avertismentelor Comisiei de la Venetia privind riscul cumpararii fotoliului de deputat, anularea alegerilor locale din Chisinau. Republica Moldova era un stat captiv, in care Plahotniuc controla institutiile statului, inclusiv justitia.
Dupa alegerile din 2019, Plahotniuc a incercat sa faca o alianta cu Dodon. Din imagini pe care fostul lider PD le-a prezentat atunci la televiziunile sale reiese ca liderul PSRM, pe atunci presedinte al Republicii Moldova, obisnuia sa ia sacose de la Plahotniuc, in care se presupune ca se aflau sume mari de bani.
„El trebuie să-i dea lui Cornel?
-Da. Ei între ei se vor lămuri, că eu...”
Pana la urma, dupa saptamani de proteste, blocul ACUM si PSRM au decis sa faca majoritatea si sa formeze guvernul. Plahotniuc a reusit sa fuga din Moldova, dupa ce a avut o intrevedere cu ambasadorul SUA la Chisinau care, cel mai probabil, l-a convins sa renunte la putere. A ajuns in Statele Unite, dar a fugit si de acolo dupa ce autoritatile americane i-au impus sanctiuni lui si familiei sale pentru destabilizarea situatiei din Republica Moldova. Astfel de sanctiuni i-au fost impuse si de catre Uniunea Europeana. Ulterior s-a spus ca s-ar fi ascuns in Ciprul de Nord, dar a fost vazut in Turcia, Dubai si Grecia. Are mai multe cetatenii si dupa ce a fugit din tara s-a anuntat ca ar circula cu mai multe pasapoarte, inclusiv unul mexican, cu numele Vito Perez Gonzalez.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „ -Pașaportul poate fi fals?
-Nu este exculs.”
Presa a scris că Plahotniuc a fost anul trecut la Moscova și s-ar fi întâlnit cu reprezentantul lui Putin, Dmitri Kozak, unde ar fi discutat scenarii pentru a reveni la putere în Moldova. O a doua întalnire cu Kozak ar fi avut loc în scurt timp la Minsk. Acum, dupa ce s-a anuntat arestarea sa in Grecia, ramane sa vedem cand va fi extradat si daca nu se va intampla, ca si in cazul celorlalte persoane date anterior in cautare, ca, dupa ce au ajuns acasa, sa fie eliberate din arest si sa isi vada linistiti de treaba.