Vladimir Voronin a anunțat că nu va conduce prima ședință a Parlamentului ales, invocând într-un comunicat de presă posibile nereguli și ilegalități comise în timpul scrutinului parlamentar recent.

„Noua componență a Parlamentului nu reflectă voința reală a poporului (…) Da, există tradiții, există regulament. Dar există și demnitate politică. Iar aceasta nu-mi permite să mă așez, nici măcar pentru câteva minute, în fotoliul de președinte de ședință. Sunt sigur că se va găsi destui doritori să o facă. Iar locul meu este alături de camarazii mei de partid și de alegătorii noștri”, a spus Vladimir Voronin.

Conform legislației în vigoare, prima ședință a noului Legislativ trebuie să fie prezidată de cel mai vârstnic deputat ales. Deși Voronin a refuzat să preia această responsabilitate, reprezentanții parlamentului au declarat pentru PRO TV că nu au primit încă o notificare oficială în scris privind refuzul său.

Astfel, dacă se va confirma refuzul lui Vladimir Voronin, deputatul Nicolae Botgros, următorul ca vârstă după Voronin, ar putea prelua rolul de a conduce prima ședință a Parlamentului.