Zinaida Greceanii, presedintele Grupului national la Uniunea Interparlamentara (UIP), membru al Delegatiei parlamentare la Adunarea Interparlamentara a CSI (AIP CSI), va reprezenta Parlamentul Republicii Moldova la Cel de-al treilea Forum Euroasiatic al Femeilor, care va avea loc pe 13-15 octombrie.

Evenimentul este organizat de Consiliul Federatiei al Adunarii Federale a Federatiei Ruse si AIP CSI.

In contextul noilor provocari si amenintari cu care se confrunta intreaga lume, subiectul cheie al Celui de-al treilea Forum Eurasiatic al Femeilor va fi dedicat rolului femeilor in construirea unui viitor stabil si sigur – ”Femeile: misiune globala intr-o noua realitate”.

Programul forumului se bazeaza pe platforma de discutii care va permite  modelarea unei noi agende de pace si incredere, mentinerea sanatatii, dezvoltarea economiei si digitalizarea, precum si conservarea naturii si implementarea transformarilor sociale.

Cea mai importanta parte a programului, traditional, vor fi sesiunile expertilor cu participarea organizatiilor internationale. Printre acestea se numara sesiunea Organizatiei Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (UNIDO) si a Bancii Mondiale, intalnirea Aliantei de afaceri a femeilor din spatiul BRICS, Clubului international al femeilor – lideri regionali s.a. Pentru prima data, in marja forumului, va avea loc o reuniune a Grupului de lucru international al Agentiei pentru Energie Nucleara a Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica privind imbunatatirea egalitatii de gen in sfera nucleara.

Printre participanti si invitati vor fi Valentina Matvienko, Presedintele Consiliului Federatiei al Adunarii Federale a Federatiei Ruse, alti parlamentari din CSI, precum si functionari, oameni de stiinta, experti, reprezentanti ai mediului de afaceri, societatii civile, fundatiilor de caritate, laureati ai concursurilor internationale, personalitati notorii ale miscarii internationale a femeilor.

In calitate de speaker invitat al Celui de-al treilea Forum Euroasiatic al Femeilor, Zinaida Greceanii va avea un discurs in fata participantilor.

Forumul va avea loc la Sankt-Petersburg, in format mixt, cu prezenta fizica, respectand cerintele Organizatiei Mondiale a Sanatatii de protectie sanitara, dar si cu utilizarea teleconferintelor si transmisiunilor in direct.