O femeie originară din Irlanda, cu reședința temporară în Republica Moldova, a fost depistată cu babesioză (boală parazitară transmisă prin intermediul căpușelor), după ce a petrecut două săptămâni într-o țară africană. Acesta este primul caz de babesioză înregistrat pe teritoriul țării noastre.

Publicat:25.02.2025, 11:57

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cazul a fost confirmat în Laboratorul Național de Referință în Infecții Asociate Asistenței Medicale și Rezistența la Antimicrobiene, Infecții Bacteriene și Parazitoze al ANSP.

Femeia de 38 de ani, prezenta simptome precum febră, frisoane, slăbiciune generală, cefalee și dureri musculare. 

În rezultatul anchetei epidemiologice, s-a stabilit că, în luna ianuarie, aceasta s-a aflat timp de două săptămâni într-o țară africană.

Babesioza poate evolua asimptomatic, iar în cazurile în care este prezentă o simptomatologie, aceasta nu este specifică și este necesară excluderea altor posibile cauze. Deoarece bolnava a acuzat simptome caracteristice malariei și, luând în considerare că s-a aflat într-o țară endemică la această boală, inițial, femeia a fost diagnosticată cu malarie. În legătură cu aceasta, probele de sânge au fost expediate în laboratorul ANSP pentru confirmarea diagnosticului primar. În rezultatul investigației, s-a stabilit că este un caz de babesiozăse menționează în comunicatul instituției.

În prezent, femeia beneficiază de tratament, starea ei fiind satisfăcătoare.

Boala este o zoonoză caracteristică pentru animale, dar care poate afecta și oamenii. Este cauzată de paraziți din familia Babesia, ce atacă celulele roșii ale sângelui și transmisă prin intermediul căpușelor. Majoritatea cazurilor umane de babesioză au fost raportate în Statele Unite ale Americii, Europa, Asia și Australia.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.