Nici o zi fara ambuteiaje in centrul capitalei. Pentru cateva ore dimineata, la amiaza si seara deplasarea pe strazile centrale devine o incercare pentru soferi. Din cauza santierelor de pe strazile Vasile Alecsandri si Negruzii traficul este destul anevoios. Mai grav e ca lucrarile de reparatie incepute inca in primavara parca nu se mai termina.

Pe strada Vasile Alecsandri, muncitorii lucreaza deja de mai bine de jumatate de an, iar periodic portiuni de drum sunt inchise, astfel ca ambuteiaje se formeaza mai tot timpul.

Tatiana CALISCIUC, REPORTER PRO TV: “De cand au inceput reparatiile pe strada Vasile Alecsandri, soferii sunt nevoiti sa astepte minute in sir in ambuteiaje. Acestia spun ca peisajul ar arata altfel daca un agent de circulatie ar sta in intersectie pentru a dirija traficul.”  

“Unde-i politia sa dirijeze?”

“Stau de 40 de minute. Intarzii si la lucru, dar nu am ce sa fac.”

Unii soferi insa sunt gata sa indure chinurile de dragul unui drum bun.

Si daca  pana acum soferii trebuiau sa ocoleasca doar strada Alecsandri, de doua zile ei nu mai pot circula nici pe bulevardul Negruzzi, care la fel a intrat in reparatie.

“Pentru ce ei lucreaza ziua cand oamenii se duc la lucru, trebuie sa lucreze noaptea?”

In aceasta zona nu se formeaza ambuteiaje, in schimb incalcarile sunt la ordinea zilei.

Tatiana CALISCIUC, REPORTER PRO TV: “In lipsa unui indicator care sa avertizeze soferii care vin de pe bulevardul Cantemir ca strada Negruzi este in reparatie acestia vireaza nestingherit la dreapta unde mai pui ca este si sageata cu verde. Cand ajung insa aici si dau cu nasul in santier, soferii sunt nevoiti sa incalce regulile de circulatie si sa treaca la culoarea rosie a semaforului.”

In doar cateva minute cat echipa Pro TV a stat la acel semafor, trei soferi au trecut la rosu.

Colac peste pupaza, primaria a anuntat astazi ca lucrarile de pe bulevardul Negruzzi se prelungesc pana pe data de 21 septembrie, asta desi strada urma sa fie inchisa doar pana astazi.