Daca pe hartie situatia din tara arata dramatic, in realitate, lucrurile stau si mai prost. In lipsa banilor de la centru, satele si orasele din tara spun ca abia se descurca. Au taiat mai toate investitiile si risca sa nu aiba bani nici pentru pensii si salarii. Autoritatile dau insa asigurari ca totul va fi bine. Cand si cum, nu este clar deocamdata.
Svetlana BOISTEAN, DIRECTOARE GRADINITA: „Ce tine de rezerve, terciuri, crupe, legume, salate, avem pe o saptamana jumate, doua. Ce tine de carne, nu luam pe perioada mare, termenul de pastrare, avem pe 4 zile.”
Cam asta este situatia la gradinita nr 6 din Causeni, dar si in multe institutii din tara. In conditiile in care ministrul Finantelor a anuntat in Parlament ca 83 la suta din transferurile catre raioane nu s-au realizat, iar statul are datorii de peste 250 milioane de lei doar in primele 9 luni ale anului.Presedintele raionului Causeni afirma ca doar pentru luna trecuta nu s-au transferat 10 milioane de lei pentru scoli si gradinite.
Ion CIONTOLOI, PRESEDINTE RAION CAUSENI: ”Ca si in toata republica, nu avem transferuri. Nu se transfera in masura in care au fost planificate. Daca pana la sf anului nu se va schimba, unele investitii le vom suspenda, vom folosi banii pentru achitarea salariilor si facturilor la servicii comunale.”
Valeriu MUSTEATA, PRIMAR SAITI: ”Ce inseamna asta, daca copilul la gradinita manca pana acum de 5 lei, acum trebuie sa-l hranim de 3 lei sau de cat am primit transferul, maine nu vom avea sa dam salarii la gradinita. Ne vom trezi ca vom inchide gradinitile, vom inchide scolile.”
Deocamdata cei din teritoriu incearca sa se descurce.
Ion CIONTOLOI, PRESEDINTE RAION CAUSENI: ”Noi, consiliul raional, am avut la inceputul anului un sold disponibil, ceea ce a ramas din 2014 nevalorificati si pentru 2015 am avut in buget planificati bani pentru reparatii, investitii capitale. Unele le-am suspendat si astazi soldurile le folosim la inceput de luna la achitarea salariilor angajatilor din sistemul bugetar.”
Angajatii gradinitei din Causeni spun ca stau cu frica-n san.
”Tara noastra nu chiar infloreste, dar totusi ne tinem pe optimisim.”
”E o greutate intr-adevar pt noi, noi prina sta am trecut si o sa mai trecem, speram ca se vor ameliora, nu poate fi numai negru.”
Autoritatile dau asigurari ca la retineri la salarii nu se va ajunge.
Gheorghe BREGA, PRIM-MINISTRU INTERIMAR: ”Din cate cunosc, nu vor exista retineri la pensii si salarii.”
Anatol ARAPU, MINISTRUL FINANTELOR: ”Partea salariala, transferurile din bugetul de stat, a fost suta la suta indeplinita.”
Pe langa situatia dramatica din tara, in sistemul de sanatate este una catastrofala.30 de spitale din tara risca sa nu mai poata primi pacienti pana la sfarsitul anului. O parte dintre insitutiii deja refuza internarea. Ministrul Finantelor sustine ca datoria fata de spitale se ridica la aproape jumatate de miliard de lei, iar bani la buget nu sunt.

