Pandemia i-a afectat pe multi, lasandu-i fara un loc de munca si fara o sursa de venit. O femeie din capitala s-a gandit sa imparta pranzuri calde celor ce nu mai au ce pune pe masa. Acum, femeia reuseste sa pregateasca mancare pentru zece persoane, pe langa ceilalti doi membri ai familie sale.

Publicat:18.10.2020, 17:37

“In meniul de azi avem zeama cu pui, taitei si oua de prepelita. Pentru felul doi avem mamaliga cu branza feta, saratica, branza de vaca si smantana.”

De jumatate de an, Cristina Spinu isi hraneste cu bucate delicioase nu doar sotul si fiul, dar si oamenii care au ajuns intr-o situatie grea. In fiecare saptamana, marti si miercuri, femeia imparte prinzuri calde persoanelor care o duc mai rau.

Cristina SPINU, CASNICA: ”Eu experimentam cu copturile, si am copt prea multe chifle pentru hot-dog si hamburgher. Am facut o postare pe facebook si aceste chifle au fost luate imediat. A doua oara am postat un ceaun cu pilaf, si a treia oara a fost un tort napoleon.”  

Femeia spune ca acum reuseste sa faca mancare pentru 10 persoane, iar cei care se bucura de bucatele sale calde sunt oamenii in varsta care au pensii mici sau mamele cu copii.

Cristina SPINU, CASNICA: "Am inceput cu doua portii, dupa care au urmat trei, patru, cinci, sase. Acum pot gati maxim pentru 10 persoane.  

Veteranii, sunt trei persoane bolnave de cancer, pentru ei fac copturi speciale odata in saptamana, fara unt, fara oua si fara lapte. Mai pot beneficia de pranzurile calde oamenii bolnavi, mame singure, este o mama cu cinci copii.  

Banii pentru produse ii ia din bugetul familiei, dar spune ca se merita, cand vede bucuria oamenilor care nu vor suferi de foame.

Cristina SPINU, CASNICA: “Sa ajut celor nevoiasi, cei care au ajuns intr-o situatie grea, au ramas fara loc de munca, fara vreo sursa de existenta.

Eu dau in jur de 25-30 de kg de mancare pe saptamana.”

In timp ce Cristina pregatea pranzul, a venit si una din beneficiare. Lidia spune isi creste singura cei trei copii si ajunge la asa zile, cand nu are cu ce sa ii hraneasca.

Lidia LEVCENCO, BENEFICIAR: “Uneori copiii se imbolnavesc si banii se duc pe medicamente. Sau adisasii s-au rupt si trebuie urgent de cumparat pentru ca trebuie sa mearga la scoala si nu se poate fara incaltaminte.  

Copiii nu pot manca doar mancare saraca, de aceea multumesc acestor proiecte care ajuta oamenilor.”

Si aceasta  pensionara spune ca din pensia mica nu-i ajung bani si pentru mancare, mai ales ca acum trebuie sa isi ingrijeasca si feciorul care este dupa operatie.

Raisa, BENEFICIAR: ”Feciorul sta acasa, joi l-am luat din spital si sta la mine. Trebuie sa-l hranesc.  

- 1356 lei.  

- Pentru ce va ajunge aceasta suma?

- Medicamente, serviciile comunale si un pic de mancare. Dar in doi, va imaginati cat e.”

Cristina spune ca sa gateasca este pasiunea ei, iar ceea ce face in ultimile luni ii aduce o mare placere.

Cristina SPINU, CASNICA: “Eu gatesc ultimii 15 ani, pentru mine, am un blog pe instagram unde filmez ceva, arat retete.”

Potrivit Biroului National de Statistica, in anul 2018, 23 la suta din populatia tarii se afla sub pragul saraciei si aveau cheltuieli mai mici de 1998 lei. Iar 8,7% din populatie au fost sub pragul saraciei extreme, avand cheltuieli mai mici de 1611 lei. Pentru acest an inca nu exista  date statistice. Potrivit unui raport  recent al Bancii Mondiale, pandemia va face ca pana in 2021 cifra persoanelor aflate sub pragul saraciei extreme sa ajunga la 150 de milioane la nivel global.