Unul dintre cele mai înalte blocuri de locuit din Bălți a fost termoizolat și astfel eficientizat energetic datorită suportului partenerilor europeni, dar și a contribuției locatarilor. A fost modernizată fațada clădirii, iar costul facturilor s-a redus cu circa 30 la sută. Proiectul este unul pilot și lansat în premieră în țara noastră.

Până nu demult așa arăta blocul de locuit cu 16 etaje din Bălți. Clădirea construită în anii ‘80 nu a fost niciodată reparată de la darea în exploatare. Astăzi tabloul e cu totul diferit.

”Toți cred că este o clădire nouă.” 

Blocul, care este unul dintre cele mai înalte din capitala de nord a țării, a fost reabilitat timp de 6 luni. Proiectul a prevăzut izolarea termică a clădirii, inclusiv a acoperișului și subsolului, iar fațada a fost modernizată. Locatarii spun că deja simt beneficiile termoizolării.

„A devenit mult mai cald iarna, iar vara este răcoare. Facem economii în facturi.”

”Nu se aude transportul cum merge. Înainte se auzea mult mai tare. Acum nu îl auzim.  E prima la noi în Bălți, și sper că nu e ultima și îi dorim celorlați locatari, vecinii noștri să se alăture de noi și să avem un loc de trai frumos.”

Lucrările au fost realizate în cadrul proiectului-pilot „Primele Rândunele” - o premieră națională, fiind prima reabilitare termică completă a unui bloc locativ de asemenea dimensiuni în Republica Moldova.

Dorin JUNGHIETU, MINISTRUL ENERGIEI: ”S-au estimat economii de 20%. În iarna ce urmează se așteptă economii de încă 30% pentru că, inițial, la bloc s-au schimbat doar geamurile, becurile, iar acum s-au efectuat măsurile de eficiență energetică de afară.”

Lucrările de reabilitare a blocului multietajat au costat 10 milioane de lei.

Adrian LUPUȘOR, DIRECTORUL EXECUTIV AL ONG-ULUI EXPERT-GRUP: ”Vorbim de 20% contribuția locatarilor și 80% componenta de grant oferită de donatori. Contribuție proprie a locatarilor a fost asigurată în baza unui credit bancar. Este vorba despre primul credit bancar acordat unei asociații de locatari în cazul unui asemenea proiect.”

Ion MUNTEAN, DIRECTORUL CNED: ”Proiectul a fost reabilitat energetic datorită suportului financiar oferit de Ambasada Olandei și de către Guvernul Slovaciei.”

Autoritățile își propun ca în perioada următoare să fie reabilitate energetic circa 50 de blocuri de locuit din Chișinău, iar partenerii externi își anunță în acest sens sprijinul.

Fred DUIJN, AMBASADORUL REGATULUI ȚĂRILOR DE JOS ÎN REPUBLICA MOLDOVA: ”Ne pasă cu adevărat de Moldova. Olanda își dorește o Moldovă puternică. Și asta vine împreună cu consolidarea sectorului energetic.  De aceea, am intervenit direct pentru a-i ajuta pe acești proprietari, dar și pentru a demonstra că acest proiect poate fi repetat și accelerat în alte regiuni pentru întreaga Moldova.”

Ivan PAVOL, AMBASADORUL REPUBLICII SLOVACE ÎN REPUBLICA MOLDOVA: „Agenția slovacă a decis să ofere sprijin financiar acestui proiect, deoarece energia este văzută ca un sector prioritar în cadrul politicii noastre internaționale de asistență pentru dezvoltare și cooperare.”

Blocul de locuit de pe strada Ștefan cel Mare din Bălți numără aproape 200 de apartamente.