Campionul mondial în exercițiu din Formula 1, Max Verstappen a reușit o victorie uriașă la Imola, după ce s-a impus în fața celor doi piloți de la McLaren. Olandezul a obținut a doua sa victorie din acest sezon al Formulei 1, în Marele Premiu al Regiunii Emilia-Romagna.
Max Verstappen părea să fi pornit mai greu din grila de start în Marele Premiul al Italiei, dar campionul mondial și-a revenit imediat, depășindu-l spectaculos pe Oscar Piastri, pornit din pole position. Olandezul a riscat în turul 3, pe exteriorul australianului, dar a reușit să treacă pe prima poziție. Apoi liderul clasamentului piloților, Piastri, a intrat devreme la boxe pentru a pune pneurile dure, în speranța de a reuși să revină în luptă cu Verstappen și aproape i-a reușit. Abandonul lui Esteban Ocon a dat însă peste cap socotelile. Olandezul a intrat imediat la boxe, profitând de acest moment, iar Piastri a intrat la un tur distanță, ieșind abia pe locul 4, în spatele lui Alexander Albon. A mai fost apoi un nou restart după ce și bolidul lui Kimi Antonelli a cedat, italianul părăsind cursa în turul 47 din cauza unei probleme la motor. Pe final Verstappen a scăpat rapid din plasa lui Piastri și a câștigat a doua cursă a sezonului, în Marele Premiu cu numărul 400 al olandezului pentru cei de la Red Bull.
În spate australianul Piastri a plătit tribut pneurilor învechite și a fost depășit de colegul său, Lando Norris, cei doi piloți de la McLaren completând podiumul. După acest succes Verstappen micșorează diferența de cei doi rivali. Piastri este liderul campionatului cu 146 de puncte, cu 13 mai mult decât Norris și cu 22 de puncte mai mult decât Max Verstappen.