În schimb adversara Moldovei, Norvegia a luat o opțiune serioasă pentru câștigarea grupei. Nordicii s-a impus aseară, în fața Israelului, și sunt lideri autoritari.

Norvegia a obținut aseară cea de-a doua victorie consecutivă din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. După un 5 la 0 categoric cu Moldova, jucătorii lui Stale Solbakken s-au impus cu scorul de 4 la 2 în fața Israelului, pe Nagyerdei Stadion, în Debrecen. În prima repriză s-a înscris o singură dată și au facut-o nordicii prin David Moller Wolfe. După pauză, israelienii au reușit să egaleze rapid. În minutul 55, Mohammed Abu Fani a trecut printre fundașii Norvegiei și a înscris cu un șut deviat de la marginea careului. Peste doar 4 minute, Alexander Sorloth și-a dus echipa din nou în avantaj, înscriind cu capul peste portarul Peretz, ca apoi, în minutul 65, Kristoffer Ajer să mărească diferența de pe tabelă după un șut precis, pe jos. Vedeta lui Manchester City, Erling Haaland și-a trecut și el numele pe tabelă, după o pasă decisivă primită de la Martin Odegaard, capitanul lui Arsenal semnând al treilea asist al serii.

Israel a mai marcat odată, în ultimele secunde de joc prin Dor Turgeman, care a stabilit scorul final de 4 la 2 în favoarea Norvegiei. Nordicii reușesc a doua victorie consecutivă și sunt lideri în grupa I preliminară către mondialul de anul viitor. Norvegia are 6 puncte, fiind urmată în clasament de Estonia și Israel, ambele cu câte 3 puncte la activ. Italia deocamdată nu are nici un punct, deoarece încă nici nu a jucat vre-un meci, iar selecționata Moldovei după 2 înfrângeri dureroase e ultima, cu 0 puncte.