Amanda Anisimova a cucerit astăzi marele trofeu al Mastersului de la Beijing, după o prestație solidă în ultimul act al competiției. Jucătoarea din Statele Unite a avut nevoie de aproape două ore pentru a câștiga disputa în fața tenismenei din Cehia Linda Noskova.

Amanda Anisimova își continuă anul de vis. Americanca, finalistă la Wimbledon și US Open, și-a continuat jocul uimitor și și-a trecut în palmares al doilea turneu din categoria WTA 1000 din acest an. După trofeul de la Doha, Anisimova s-a încoronat regină la Beijing. Sportiva din SUA a învins-o în marea finală a Openului chinez pe tenismena din Cehia, Linda Noskova.    Clasată pe locul patru în ierarhia mondială, Anisimova a câștigat disputa în trei seturi, scor 6 la 0, 2 la 6 și 6 la 2, la capătul unui meci ce a durat o oră și 48 de minute.

Datorită succesului de la Beijing, Amanda Anisimova își adaugă 1000 de puncte în clasamentul WTA la simplu și va urca, începând de luni, pe locul 3 mondial. Ea a primit, de asemenea, un cec în valoare de aproape 1 milion de euro.

Iar jucătoarele italiene de tenis, Sara Errani şi Jasmine Paolini, şi-au păstrat titlul în proba de dublu a turneului WTA 1000 de la Beijing. În finală, italiencele au învins cu 6 la 7, 6 la 3 și 10 la 2 perechea formată din japoneza Miyu Kato şi unguroaica Fanny Stollar.