Anglia a bifat al treilea succes consecutiv în calificările la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada. Britanicii au învins ieri mica națională a Andorrei, într-o manieră extrem de modestă, reușind un singur gol.
Chiar dacă cel mai ieftin jucător din lotul Angliei valorează cât toată echipa Andorrei, naționala din Albion nu s-a ridicat la măsura așteptărilor. Cu supervedetele Kane, Palmer, Rice, Bellingham și mulți alții pe teren, Anglia a învins doar cu 1 la 0, după ce căpitanul Harry Kane a reluat centrarea lui Noni Madueke.
Englezii l-au înlocuit pe antrenorul Gareth Southgate cu Tomas Tuchel, dar fotbalul a rămas la fel de plictisitor, lucru recunoscut de specialistul german. Însă, chiar și acesta a dat rezultat, Anglia fiind lidera grupei preliminare, cu numărul maxim de puncte după trei etape. Andorra este ultima, fără puncte, iar din aceeași grupă mai fac parte Letonia, a doua clasată, Albania și Serbia, care a disputat ieri primul meci din preliminarii, remizând cu albanezii, scor 0 la 0. Și-a făcut debutul în calificările la Mondial și naționala Țărilor de Jos.
Olandezii au obținut primele trei puncte în fața Finlandei, după ce au învins cu 2 la 0, Dumfries și Depay fiind autorii golurilor. Polonia, Lituania și Malta sunt celelalte selecționate din grupă și doar câștigătoarea tabelei se va califica direct la Mondial, a doua clasată, urmând să plece la baraj.