O altă reușită pentru judo-ul moldovenesc a fost semnată la Grand Slam-ul Mongoliei. Denis Vieru și-a trecut în palmares medalia de argint, după ce a pierdut finala în prelungiri, din cauza penalizărilor.

Denis Vieru a participat în Ulanbaatar la al doilea său Grand Slam din acest an, competiții, care după Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și turneele Masters, sunt cele mai prestigioase. Judocanul de 29 de ani a debutat cu o victorie clară în fața unui sportiv din Kârgâzstan, după care a învins cu 1 la 0 reprezentanți ai Coreii de Sud și Kazahstanului. Succesele l-au adus în finala contra lui Adburakhim Nutfulloev. Tânărul uzbec, care se află la cel mai bun sezon al carierei, a fost activ și a tot încercat să atace. La sfârșitul timpului regulamentar scorul era de 0 la 0 și Denis Vieru avea o penalizare, iar în prelungiri au urmat alte două, așa că moldoveanul a pierdut.

Denis Vieru a cucerit prima sa medalie la turneele de anvergură, după bronzul de la Olimpiada din Paris.

Medalia de argint din Mongolia a venit la pachet cu 700 de puncte în clasamentul mondial pentru Denis Vieru, care se afla pe locul 11 al categoriei de 66 de kilograme, înaintea turneului.