Modesta echipă din Bergamo, Atalanta, a reușit aseară o victorie crucială cu AS Roma. Elevii lui Gasperini și-au consolidat astfel a treia poziție în campionatul Italiei și și-au asigurat prezența în Liga Campionilor, în sezonul următor.

Atalanta a obținut o victorie foarte importantă în perspectiva obținerii locului de Champions League, cu un succes asupra celor de la AS Roma. Partida de la Bergamo a început într-un ritm excelent pentru gazde, care au deschis scorul în minutul 9. 

Ademola Lookman a primit mingea în careu, a efectuat o piruetă și l-a învins pe portarul Romei, Svilar, cel care reușise să mențină poarta intactă la 6 dintre ultimele 8 partide de Serie A. 

Imediat gruparea din Bergamo putea să-și mărească în câteva rânduri avantajul, dar contrar cursului jocului, AS Roma a reușit să restabilească egalitatea. În minutul 32, Bryan Cristante a primit o centrare foarte bună și a reluat remarcabil cu capul în plasa porții adverse, stabilind și scorul la pauză. 

La un sfert de oră după revenirea de la vestiare, AS Roma a primit o lovitură de la 11 metri, dar centralul a fost chemat să revadă faza cu ajutorul sistemului VAR, iar decizia finală a fost să anuleze penalty-ul. Până la urmă Atalanta a mai marcat un nou gol. Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, noul intrat pe teren, Ibrahim Sulemana, a trimis un șut excelent de la 20 de metri și a marcat primul său gol în tricoul formației din Bergamo.

Atalanta s-a impus cu 2 la 1 și grație succesului și-a asigurat prezența în Liga Campionilor în sezonul următor. Între timp lupta pentru locul 4 rămâne deschisă, cu două etape până la final. Pentru ultimul loc în cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi, în stagiunea viitoare, se bat Juventus, Lazio, AS Roma, Bologna și AC Milan.