FC Barcelona și-a consolidat prima poziție în campionatul de fotbal al Spaniei. Catalanii au învins fără emoții gruparea Osasuna într-o etapă restanță.

Barcelona și Osasuna ar fi trebuit să joace pe 8 martie, dar catalanii au cerut amânarea partidei, după ce unul dintre medicii echipei a murit la hotel cu câteva ore înaintea fluierului de start. La Liga a stabilit ca disputa să aibă loc la sfârșitul pauzei naționalelor, chiar dacă nu toți jucătorii erau recuperați. Nemulțumiți de data aleasă, pentru că vor mai avea o etapă de jucat în mai puțin de 72 de ore, fotbaliștii Barcelonei au pus stăpânire pe minge din start, iar din minutul 10 au preluat conducerea. Ținta glumelor în tabăra catalanilor, Ferran Torres, a demonstrat contrariul criticilor și a marcat din pasa lui Balde. La scurt timp, Dani Olmo a câștigat un penalty, pe care tot el l-a executat. Portarul a apărat, dar arbitrii au cerut repetarea loviturii, pentru că un jucător de la Osasuna a intrat prea devreme în careu.

Din a doua încercare, Olmo a înscris, după care s-a accidentat și a fost înlocuit cu Fermin Lopez. După o serie de ocazii ratate la ambele porți, anume Fermin a fost cel care a dezvoltat un contraatac fulger și i-a centrat lui Robert Lewandowski.

Polonezul este golgheter în campionatul Spaniei, având 23 de reușite, cu trei mai multe decât Kylian Mbappe. FC Barcelona s-a impus fără probleme cu 3 la 0 și rămâne pe prima poziție în clasament. Echipa lui Hansi Flick a acumulat 63 de puncte și încă nu a pierdut în cele 19 partide jucate în 2025. Rivala catalanilor, Real Madrid, are 60 de puncte, iar Atletico este pe podium cu 56 de puncte.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.