Brazilia și-a apărat titlul de campioană mondială la fotbal pe plajă, după ce a învins în finală reprezentativa din Belarus. Sud-americanii au câștigat competiția intercontinentală de șapte ori, acesta fiind un record absolut.
Din 2005 și până acum s-au desfășurat 13 ediții ale Mondialului de fotbal pe plajă, iar Brazilia a câștigat șapte dintre ele. Cea mai bună națională la acest sport și-a confirmat statutul în finala cu Belarus, care a evoluat pentru prima dată în ultimul act.
Sud-americanii au preluat conducerea după două minute, dar s-au văzut egalați în prima repriză. În debutul părții a doua, Rodrigo și Catarino au marcat în decurs de 20 de secunde pentru brazilieni, iar Igor Brishtel a semnat o dublă, egalând scorul. Abia pe final, Rodrigo a smuls victoria cu 4 la 3, trecându-și în cont a doua reușită.
Locul trei al podiumului mondial a fost ocupat de Portugalia, care a învins Senegalul în finala mică, scor 3 la 2. Turneul cu 16 naționale a avut loc în Victoria, capitala Insulelor Seychelles.