Nationala Braziliei a obtinut prima victorie in preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Selecao a castigat meciul de acasa cu Venezuela, scor 3 la 1. Totodata, in partida dintre Peru si Chile au fost marcate 7 goluri.


Acum 5 zile, Brazilia a inceput cu stangul preliminariile mondialului, fiind invinsa de Chile. Aseara, cvintupla campioana a lumii a jucat acasa si a iesit in teren hotarata sa se reabiliteze in fata suporterilor. Inceputul a fost tare, dupa doar 36 de secunde Willian a deschis scorul. Selecao a continuat sa domine echipa Venezuelei si, dupa cateva ocazii bune, a marcat pentru 2 la 0, prin acelasi Willian. 

Oaspetii au jucat mai bine dupa pauza si au redus din diferenta. Totusi, brazilienii au restabilit apoi avantajul de 2 goluri. Ricardo Oliveira, atacant in varsta de 35 de ani, a marcat pentru 3 la 1. Brazilia obtine victoria si primele puncte in turneul preliminar pentru Campionatul Mondial, care va avea loc in Rusia, in anul 2018. Un alt meci spectaculos din America de Sud s-a jucat in Peru. Echipa gazda a pierdut in fata nationalei Chile, scor 3 la 4. Alexis Sanchez a fost eroul partidei cu 2 goluri si o pasa decisiva. 

Intr-un alt meci, Uruguay a batut cu 3 la 0 Columbia. Godin, Roland si Hernandez au inscris cate o data.