Dinamo a preluat conducerea în campionatul României, după victoria în derby-ul Bucureștiului cu Rapid. Este prima victorie a câinilor roșii în Giulești după 12 ani.

Dinamo a încercat să țină cât mai mult de minge în prima repriză a partidei cu Rapid, dar posesia nu a fost pentru a crea ocazii, ci pentru a nu-i lăsa pe adversari să atace. Totuși, Rapidul a avut câteva șanse bune de a înscrie. Stojilkovic și Adi Dobre au pus în pericol poarta lui Bellaarouch, marocanul fiind îngerul păzitor pentru Dinamo până la pauză. Antrenorul gazdelor, Daniel Pancu, a fost un car de nervi pe banca tehnică, după ce Musi a stat întins pe gazon și a fost eliminat. Fără antrenor, Rapidul, a avut inițiativa în continuare, dar celălalt tehnician, Nuno Campos, a făcut câteva schimbări inspirate. Oliver Hintsa a reușit un dribling senzațional, lăsându-l și i-a pasat lui Mamaoudou Karamoko. Jucătorii intrați de pe bancă au creat golul, care s-a dovedit a fi victorios.

Dinamo a neutralizat celelalte atacuri și a obținut prima victorie în deplasare la Giulești din ultimii 12 ani. Câinii roșii au acumulat 10 puncte în cinci etape, la fel ca Argeș, dar golaverajul mai bun îi fac noii lideri ai Superligii. FCSB va avea cu un punct mai mult, doar dacă va câștiga în această etapă meciul cu Botoșani. În paralel, ieri ultima clasată, Csikszereda Miercurea-Ciuc a obținut primul punct, după o remiză fără goluri cu Sepsi Sfântu Gheorghe, care a avut o ușoară superioritate pe parcursul partidei, dar nu a putut să înscrie. Csikszereda a avut cea mai mare ocazie a confruntării, Eppel ratând cu poarta goală în față.