Campionatul național de fotbal are o nouă lideră. Petrocub Hâncești a învins-o pe CSF Bălți și a urcat pe primul loc, cu un punct peste Sheriff Tiraspol.
Petrocub rămâne singura echipă din campionat care nu a pierdut după 7 etape. Ba mai mult leii din Hîncești au reușit aseară a treia victorie la rând și au urcat pe primul loc în liga 7777.md. Petrocub Hâncești a dispus de CSF Bălți în deplasare cu 1 la 0, partida fiind decisă de un gol înscris pe final. Petru Popescu a fost cel care a trimis balonul în plasă în minutul 85.
Cu această reușită Petru Popescu a ajuns la 6 goluri marcate și este golgheterul campionatului. Tot ieri, într-un alt meci Spartanii-Sportul Chișinău și Dacia-Buiucani s-au întâlnit într-un meci direct la Suruceni. Partida s-a încheiat cu victoria formației Dacia-Buiucani, cu 1 la 0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Vlad Lupașco în minutul 88.
În partida de la Suruceni am avut parte și de o fază hilară. Arbitrul de margine Denis Ivlev a fost cel responsabil de tabela electronică utilizată pentru schimbările de jucători, nimic neobișnuit până aici, doar că în imagini a apărut și un prelungitor agățat, fapt ce a stârnit amuzament.
Astăzi se dispută alte două partide din campionat, Sheriff are șansa de a urca din nou în fotoliul de lider, dacă o bate pe Potitehnica UTM, iar în derby-ul rundei Zimbru o găzduiește pe Milsami.