Carlos Alcaraz este de neoprit la Wimbledon, unde s-a calificat al treilea sezon la rând în semifinale. Ibericul l-a eliminat fără emoții pe ultimul reprezentant al gazdelor, britanicul Cameron Norrie și se va duela pentru un loc în finală cu americanul Taylor Fritz.
Chiar dacă de la începutul competiției, în unele partide a părut că poate mai mult, Carlos Alcaraz a fost imperial în sfertul de finală contra unui adversar bun pe iarbă, Cameron Norrie. Ibericul, campion la ultimele două ediții, a turat motoarele la maxim și nu a pierdut niciun game servit, având multe lovituri letale. Britanicul nu a avut replică, chiar dacă a jucat în fața propriilor suporteri. Alcaraz s-a impus cu 6 la 2, 6 la 3 și 6 la 2 în doar o oră și 40 de minute.
Odată calificat în penultimul act, Alcaraz a devenit al treilea cel mai tânăr tenismen din Era Open, care ajunge în trei semifinale de Wimbledon la rând, fiind neînvins în ultimele 19 partide pe iarba londoneză. Jucătorul de 22 de ani este cel mai în formă tenismen din circuit, cu 23 de victorii consecutive. Seria se poate extinde în cazul unui succes împotriva americanului Taylor Fritz, ajuns pentru prima dată în semifinale la All England Club. Al cincilea favorit al competiției a trecut în sferturi de Karen Khachanov. După două seturi câștigate de Fritz, rusul a dat semne de revenire, impunându-se cu 6 la 1, dar în actul patru, jucătorul din SUA a încheiat partida la tie-break.
Bătălia dintre Alcaraz și Fritz se va da mâine și va fi prima dintre cei doi la un turneu de Mare Șlem, anterior ibericul câștigând un meci la Miami și unul la Laver Cup împotriva americanului.