Carlos Alcaraz a avut parte de un prim meci extrem de complicat în fața fostului număr 9 ATP, Fabio Foognini. Italianul ajuns la 38 de ani a fost pe cale să producă o surpriză uriașă în primul tur de la Wimbledon, dar deținătorul trofeului s-a impus într-un final cu 7-5, 6-7, 7-5, 2-6, 6-1, scrie eurosport.ro.

Primul set al partidei de pe Central a avut nevoie de un singur break pentru a fi decis. Alcaraz și Fognini au mers cap la cap până la 5-5, iar campionul de la Ronald Garros a reușit să câștige pe următorul serviciu al italianului, urmând să fructifice pe propriul serviciu, trecându-și în cont primul set al partidei.

Al doilea set a ajuns până la tiebreak. Ambii tenismeni au câștigat câte un game pe serviciul adversarului, dar italianul a făcut diferența pe final, câștigând tiebreak-ul la a 4-a minge de set, cu 7-5, după o oră și 5 minute.

În cea mai călduroasă primă zi din istoria Wimbledon, Alcaraz a revenit în avantaj la seturi, după un nou 7-5. Al 3-lea act al partidei a avut parte de 5 break-uri, cei doi ajungând din nou la 5-5, dar două game-uri consecutive ale lui Carlitos i-au adus setul.

Alcaraz, victorie în set decisiv cu Fognini

Fognini a avut parte de un reviriment uluitor în al patrulea set. Veteranul italian s-a impus cu un categoric 6-2, trimițând partida în setul decisiv. Alcaraz a făcut haz de necaz în timpul setului, spunând că adversarul său: "Ar putea să joace până la 50 de ani"

Astfel, Alcaraz a devenit doar al 3-lea deținător de titlu de la Wimbledon din Era Open care ajunge în setul decisiv în primul tur. Bjorn Borg și Roger Federer au mai avut de trecut prin astfel de meciuri.

Din păcate pentru Fognini, acesta nu a mai putut să mențină ritmul și în al 4-lea set, după mai bine de 4 ore jucate. Alcaraz a dominat din toate punctele de vedere actul decisiv, câștigându-l cu scorul de 6-1. La final, Ibericul l-a aplaudat pe Fognini alături de toți spectatorii de pe terenul Central.