Carlos Alcaraz strălucește la dublu, iar echipa Europei conduce în fața echipei Lumii la Laver Cup, cu 3 la 1 după prima zi de concurs. Tânărul minune, brazilianul Joao Fonseca a obținut prima victorie în fața Europei.

Campioana en-titre, Team Europe, a început în forță prima zi de la Laver Cup, turneu organizat la San Francisco. Echipa Europei a câștigat trei din cele patru meciuri disputate și a preluat un avantaj important în fața Echipei Lumii. Norvegianul Casper Ruud a deschis scorul pentru Team Europe la Chase Centre, impunându-se cu 6 la 4 și 7 la 6 în fața gigantului american Reilly Opelka.

Iar cehul Jakub Mensik a adus următorul punct pentru campioni, învingându-l pe un alt american Alex Michelsen cu 6 la 1, 6 la 7 și 10 la 8 în tiebreak-ul decisiv.

Tânărul brazilian Joao Fonseca a recuperat un punct pentru Team World, revenind de la un break în urmă și câștigând-ul pe italianul Flavio Cobolli cu 6 la 4 și 6 la 3.

În ultimul meci al zilei și-a făcut apariția și noul lider mondial Carlos Alcaraz. Ibericul a făcut echipă cu Jakub Mensik și a condus Team Europe spre victoria cu 7 la 6 și 6 la 4 în fața perechii americane Taylor Fritz/Alex Michelsen. La primul său turneu după ce a cucerit al șaselea titlu de Grand Slam, Alcaraz a impresionat atât la fileu, cât și de pe fundul terenului, iar Mensik a adus forță, cei doi reușind victoria, iar echipa Europei conduce cu 3 la 1 după prima zi de concurs.

Laver Cup este o competiție de trei zile ce le oferă fanilor șansa rară de a vedea cei mai buni jucători ai tenisului făcând echipă, iar prima formație care ajunge la 13 puncte dintr-un total de 24 disponibile este declarată campioană. Ca și în edițiile anterioare, victoriile din prima zi valorează un punct fiecare, în timp ce în ziua a doua se acordă două puncte pentru fiecare succes, iar miza crește duminică, în ultima zi, când fiecare victorie aduce trei puncte. Echipa Lumii este condusă de la margine de fosta mare legendă Andre Agassi, iar căpitanul europenilor este francezul Yannick Noah, și el o mare fostă legendă a tenisului.