Transfer de lux realizat de CFR Cluj. Gruparea română a semnat cu dublul câștigător al campionatului Angliei și deținătorul unui titlu în Liga Campionilor. Fostul fundaș de la Chelsea, West Ham și Everton, a venit liber de contract.
Kurt Zouma a devenit cel mai valoros jucător al campionatului, fiind cotat la 10 milioane de euro pe piața transferurilor. Fundașul de 30 de ani a evoluat în ultimul sezon la gruparea saudită Al-Orobah sub formă de împrumut de la West Ham, cu care i-a expirat înțelegerea în această vară. Francezul a fost atras de propunerea echipei din Gruia și a semnat liber de contract pentru o perioadă de doi ani, cu opțiunea de prelungire pentru încă doi.
Kourt ZOUMA, FUNDAȘ „CFR CLUJ”: „ Începem un nou capitol. România, Kurt Zouma este aici. ”
Zouma are un CV impresionant: cu două titluri în Premier League, un trofeu al Ligii Campionilor și Supercupei Europei, la Chelsea Londra, plus titlul în Liga Conferinței, cu West Ham United. Fundașul central a bifat și 11 selecții la naționala Franței, pentru care a înscris un gol.
Chiar dacă există temeri legate de forma fizică a starului francez, mai ales din cauza multiplelor operații la genunchiul drept, Kurt Zouma este un nume mare pentru campionatul României, acesta având șansa să debuteze la CFR pe 13 septembrie, în meciul cu Metaloglobus.