Într-un meci interminabil, care a fost suspendat aproape două ore din cauza furtunii, iar apoi a avut nevoie de prelungiri, Chelsea a învins Benfica cu 1-4 și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor , unde o va întâlni pe Palmeiras, scrie flashcore.ro.

Înainte de pauza lungă, cauzată de furtună, care a venit în minutul 85, Chelsea era în avantaj. Căpitanul Reece James marcase din lovitură liberă, iar londonezii se îndreptau implacabil spre sferturi.

Vremea rea a fost, însă, de bun augur pentru portughezi. La reluare, veteranul Angel Di Maria, aflat la ultimul său meci ca jucător al Benficăi, a egalat din penalty după un henț clar al lui Malo Gusto.

Portughezii au jucat toată repriza de prelungiri cu un om în minus, după ce Prestianni a fost eliminat. A fost un dezechilibru pe care nu l-au putut suplini, iar Chelsea s-a dezlănțuit, marcând trei goluri prin Nkunku, Neto și Dewsbury-Hall.

Dominare fără gol 

Trupa lui Enzo Maresca a dictat ritmul în primele 45 de minute pe Bank of America Stadium. Londonezii au avut o posesie covârșitoare și au combinat elegant, creând ocazii mari de gol, cele mai importante purtând semnătura lui Marc Cucurella.

În minutul 19, fundașul spaniol a fost la un pas de a deschide scorul, dar șutul său din interiorul careului a fost respins de pe linia porții de Antonio Silva.

A doua șansă, și mai mare, a venit în minutul 38, când același Cucurella a scăpat singur cu Trubin, însă portarul ucrainean a avut o intervenție de zile mari, reușind să blocheze execuția.

De cealaltă parte, Benfica a fost de nerecunoscut. Echipa lui Bruno Lage a adoptat un joc de așteptare, mizând pe contraatac, dar nu a reușit să amenințe poarta apărată de Robert Sanchez. Astfel, scorul la pauză a fost 0-0.

Statistica partidei

Situația nu s-a schimbat nici în partea a doua a meciului. Chelsea a continuat să pună presiune constantă pe defensiva "vulturilor", iar acest lucru a dat roade în minutul 64, când căpitanul Reece James a deschis scorul.

A fost o lovitură liberă dintr-un unghi dificil, la care Trubin s-a poziționat nefericit, aducându-i pe londonezi în avantaj.

Meci suspendat

Chiar și după acest gol, portughezii nu au avut reacție, iar Chelsea și-a continuat forcingul, reușind să mai puncteze o dată prin Liam Delap în minutul 80, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Meciul a fost întrerupt brusc în minutul 85, fiind pus pe "hold" timp de aproximativ două ore din cauza vremii nefavorabile din Charlotte. Centralul Slavko Vincic a trimis echipele la cabine, respectând condițiile de siguranță impuse de FIFA.

Dinamica partidei

Dinamica partideiFlashscore

Odată ce jocul s-a reluat, jucătorii de la Benfica au fost mult mai focusați și au pus presiune pe defensiva lui Chelsea pentru prima dată în acest meci.

Eforturile din cel de-al doisprezecelea ceas al portughezilor au fost răsplătite: trupa lui Bruno Lage a beneficiat de o lovitură de la 11 metri în minutele suplimentare, după un henț comis de Malo Gusto în propriul careu. Angel Di Maria a transformat fără emoții, trimițând astfel partida în prelungiri.

Au urmat două reprize de câte 15 minute, în care ambele echipe au căutat să evite loviturile de departajare. Principalul motiv care a cauzat declinul Benficăi a fost eliminarea lui Gianluca Prestianni în minutul 92, în urma unui fault extrem de dur asupra lui Levi Colwill.

După acest eveniment, trupa lui Enzo Maresca s-a descătușat, înscriind de trei ori în poarta lui Trubin. Golurile au fost semnate de Christopher Nkunku (108'), Pedro Neto (115') și Kiernan Dewsbury-Hall (117').

Astfel, Chelsea s-a calificat în sferturile de finală la Mondialul Cluburilor, unde va da piept cu puternicii brazilieni de la Palmeiras. 

Benfica-Chelsea notele jucătorilor