Și în Liga Conferinței, noua campioană ar putea fi o echipă engleză. Chelsea Londra s-a calificat fără emoții în finală, unde va da peste Real Betis, în frunte cu brazilianul Antony.

Antony a renăscut după împrumutul la Real Betis. Ținta glumelor la Manchester United a marcat primul gol al returului cu Fiorentina cu o execuție de milioane din lovitură liberă, în poarta unui alt fost jucător al diavolilor roșii, David De Gea. Italienii au găsit punctul slab al apărării spaniole – cornerele și au profitat din plin. Până la pauză, echipa din Florența a întors scorul, după ce Gosens a reușit două goluri practic identice la centrări venite din colțul terenului. Fiorentina a câștigat cu 2 la 1 acasă, fiind exact scorul din primul meci, când a învins Betis. Așa că, au urmat prelungiri, în care iarăși Antony a strălucit. Brazilianul i-a pasat decisiv lui Abde Ezzalzouli, care a semnat golul calificării pentru trupa din Sevilla.  

Fiorentina a ratat a treia calificare consecutivă în ultimul act din Conference League, după eșecurile din sezoanele trecute, în timp ce Real Betis va juca prima finală de cupă europeană din istoria clubului. Spaniolii se vor bate pentru trofeu cu Chelsea. Londonezii au trecut turneul la pas până acum, chiar dacă au jucat cu rezerve și fotbaliști din academie. Formația lui Enzo Maresca s-a duelat cu surpriza turneului, Djurgarden, în semifinale. După 4 la 1 în prima manșă, Chelsea s-a impus cu 1 la 0 în retur, Dewsbury-Hall reușind singurul gol.

Se pare că Chelsea va avea primul duel, cu adevărat dificil, abia în finala cu Real Betis. Bătălia decisivă se va da pe 28 mai și va fi găzduit de Arena Municipală din Wroclaw.