Coco Gauff s-a calificat dramatic în turul 3 la turneul WTA 1000 de la Madrid, după ce a învins-o în 3 seturi pe Dayana Yastremska, scor 0-6, 6-2, 7-5. Americanca nu mai câștigase un meci în care a încasat un bagel de aproape un an, de la duelul cu Jaqueline Cristian de la Roma, și e abia a doua oară în carieră când iese învingătoare după ce a pierdut primul set la 0, scrie eurosport.ro.
Coco Gauff a avut un start dezastruos de sezon, sfertul de finală de la Australian Open fiind cel mai bun rezultat al său, dacă excludem United Cup, întrecerea pe echipe mixte pe care SUA au câștigat-o. Americanca a dezamăgit și în primul turneu de zgură, la Stuttgart, unde a fost învinsă clar în sferturi de Jasmine Paolini, și spera ca revirimentul ei să se producă odată cu primul turneu WTA 1000 pe suprafața roșie, cel de la Madrid.
A 4-a jucătoare a lumii a început cu victorie competiția de la Caja Magica, dar a avut marii emoții. Cap de serie 4, Gauff a avut liber în primul tur, iar în turul secund s-a duelat cu Dayana Yastremska (46 WTA), pe care o învinsese și anul trecut la același turneu, dar atunci în runda a 3-a.
Ucraineanca a avut probleme medicale săptămâna trecută și s-a retras din duelul cu Jelena Ostapenko, dar s-a refăcut și a demolat-o pe Coco în primul set, pe care l-a câștigat cu 6-0. Americanca a câștigat numai 13 puncte în actul de deschidere și părea că va suferi o nouă înfrângere greu de digerat.
Coco a strâns rândurile și și-a ridicat serios nivelul în manșa secundă, iar de la 2-1 pentru adversară a câștigat 5 game-uri consecutive, trimițând meciul în decisiv.