Două dintre favoritele turneului Masters din Madrid au fost la un pas de a fi eliminate rușinos în meciul lor de debut. Iga Swiatek a întors scorul în duelul cu fenomenul din Filipine, Alexandra Eala, iar Cori Gauff a trecut de o ucraineancă, după ce pierduse primul set cu 0 la 6. Marea surpriză din turul doi este eliminarea proaspetei campioane de la Stuttgart, Jelena Ostapenko.

Tenismena aflată pe locul 4 în lume, Cori Gauff, are un sezon dificil, cel mai bun rezultat de până acum fiind sferturile de la Australian Open. Calificată direct în turul doi la Madrid, americanca a mers pe marginea prăpastiei. Se profila o mare surpriză, după ce în primul set ucraineanca Dayana Yastremska s-a impus cu 6 la 0, iar în al doilea conducea cu 2 la 1. Gauff și-a ridicat brusc nivelul de joc, a câștigat cinci game-uri la rând și a închis setul la scorul de 6 la 2, pentru ca în decisiv să învingă cu 7 la 5.

Și Iga Swiatek a avut o revenire spectaculoasă în turul doi la Madrid. Campioana în exercițiu a dat peste filipineza de 19 ani, Alexandra Eala, în fața căreia pierduse neașteptat în sferturi la Miami Open. Swiatek și-a luat revanșa, chiar dacă pierduse cu 4 la 6 primul act. Poloneza de pe locul doi WTA, a pus punct bătăliei, după două ore și un sfert de joc.

Cea mai mare surpriză a fost eliminarea letonei, Jelena Ostapenko, care luni o bătuse pe lidera mondială, Aryna Sabalenka, în finala de la Stuttgart. Ostapenko a fost bătută de conaționala, Anastasija Sevastova, în minim de seturi.

Mai departe merge și adolescenta de 17 ani, Mirra Andreeva, care se află în top 10 mondial. Cea mai promițătoare jucătoare a lumii a trecut de Marie Bouzkova din Cehia și este în runda a treia la Madrid. Turneul, cu un fond de premiere în valoare de aproape 7,9 milioane de euro, are o însemnătate aparte pentru rusoaică, deoarece anume în capitala Spaniei, acum doi ani, a devenit cea mai tânără tenismenă din istorie calificată în optimile unui Masters 1000.