Christian Horner și-a luat la revedere de la RedBull Racing după 20 de ani, perioadă în care a contribuit decisiv la performanțele fantastice reușite de echipă în Formula 1. Plecarea sa nu a fost una obișnuită: tăcută, încărcată de emoție și care a lăsat urme adânci la sediul de la Milton Keynes, scrie g4media.ro.

După 20 de ani și 14 titluri mondiale (8 la piloți și 6 la constructori), Horner este istorie pentru RedBull.

În plin sezon, conducătorul echipei de F1 a fost îndepărtat cu efect imediat, iar șefii cei mari i-au găsit instant înlocuitor: Laurent Mekies.

Sky Sports povestește cum a fost ultima zi a lui Horner în calitate de angajat al celor de la RedBull.

„A plecat privind înainte, impasibil. Nu a fost niciun semn de aprobare, niciun salut. A ieșit pe poartă pentru ceea ce acum pare a fi ultima dată”, transmite jurnalistul David Croft, conform sursei citate.

„Discursul lui Horner a fost extrem de emoționant. El însuși a fost copleșit și a cedat de mai multe ori în fața colegilor care i-au fost loiali.

A primit ovații masive din partea unei forțe de muncă loiale. Oameni care au trăit glorie, bonusuri și titluri mondiale alături de el”, transmite Croft.

Angajații RedBull l-au aplaudat în picioare. Nu pentru despărțirea amară, ci pentru moștenirea fantastică pe care o lasă la RedBull Racing.

Horner a fost dat afară într-un moment complicat pentru echipă: Verstappen se află la 69 de puncte în urma lui Oscar Piastri, liderul ierarhiei din F1. De asemenea, în clasamentul constructorilor RedBull se află pe un modest loc 4: cu 172 de puncte. Liderul McLaren a acumulat deja 460 de puncte.

Pare o echipă care și-a cam pierdut busola. Rămâne de văzut dacă plecarea lui Horner poate rezolva ceva din probleme.

De ce pleacă Christian Horner de la RedBull

Britanicul în vârstă de 51 de ani o părăsește pe RedBull Racing într-un moment delicat: după mai multe controverse interne și rezultate modeste.

Dinamica din cadrul echipei – inclusiv tensiunile cu Helmut Marko și speculațiile privind viitorul lui Max Verstappen – a creat un climat instabil.

Despărțirea de Horner reprezintă finalul unei ere dominante pentru echipa din Milton Keynes.

Cine este Laurent Mekies, noul lider RedBull

În vârstă de 48 de ani, Laurent Mekies nu este un personaj străin de lumea Marelui Circ, el fiind un apropiat de structura RedBull.

Francezul a lucrat în cadrul echipei între 2005 și 2014, ocupând diverse poziții tehnice, înainte de a se muta la FIA, unde a fost director de siguranță și apoi director adjunct de cursă în Formula 1.

În anul 2021, Laurent Mekies a revenit în paddock, el ocupând funcția de director adjunct al Scuderiei Ferrari.

A fost implicat activ în restructurarea echipei italiene, dar a părăsit Maranello în 2023 pentru a conduce Racing Bulls – echipa-satelit Red Bull (fosta AlphaTauri).

Sub conducerea francezului născut la Centre-Val de Loire, Racing Bulls a terminat pe locul opt în campionatul constructorilor în 2024, iar în acest sezon se află pe locul șapte, cu 36 de puncte în 12 curse – un progres față de sezoanele anterioare.

Clasamentul piloților după cursa de la Silverstone

1 Oscar Piastri (McLaren) 234 puncte

2 Lando Norris (McLaren) 226

3 Max Verstappen (RedBull) 165

4 George Russell (Mercedes) 147

5 Charles Leclerc (Ferrari) 119

6 Lewis Hamilton (Ferrari) 103

7 Kimi Antonelli (Mercedes) 63

8 Alexander Albon (Williams) 46

9 Nico Hulkenberg (Sauber) 37

10 Esteban Ocon (Haas) 23

11 Isack Hadjar (Racing Bulls) 21

12 Lance Stroll (Aston Martin) 20

13 Pierre Gasly (Alpine) 19

14 Fernando Alonso (Aston Martin) 16

15 Carlos Sainz (Williams) 13

16 Liam Lawson (Racing Bulls) 12

17 Yuki Tsunoda (RedBull) 10

18 Oliver Bearman (Haas) 6

19 Gabriel Bortoleto (Sauber) 4

20 Franco Colapinto (Alpine) 0

21 Jack Doohan (Alpine) 0

Clasamentul constructorilor după cursa de la Silverstone

1 McLaren 460 puncte

2 Ferrari 222

3 Mercedes 210

4 RedBull 172

5 Williams 59

6 Sauber 41

7 Racing Bulls 36

8 Aston Martin 36

9 Haas 29

10 Alpine 19.

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

Australia (Albert Park) – Câștigător Lando Norris 

China (Shanghai) – 23 martie – Câștigător Oscar Piastri

Japonia (Suzuka) – 6 aprilie – Câștigător Max Verstappen

Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie – Câștigător Oscar Piastri

Arabia Saudită (Jeddah) – Câștigător Oscar Piastri

Miami (International Autodrome) – Câștigător Oscar Piastri

Emilia Romagna (Imola) – Câștigător Max Verstappen

Monaco (Circuit de Monaco) – Câștigător Lando Norris

Barcelona (Montmelo) – Câștigător Oscar Piastri

Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – Câștigător George Russell 

Austria (Spielberg) – Câștigător Lando Norris

Marea Britanie (Silverstone) – Câștigător Lando Norris

Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie

Ungaria (Hungaroring) – 3 august

Olanda (Zandvoort) – 31 august

Italia (Monza) – 7 septembrie

Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie

Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie

SUA (Austin) – 19 octombrie

Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie

Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie

Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie

Qatar (Lusail) – 30 noiembrie

Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.