David Popovici a demonstrat încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai valoroși înotători ai lumii. Luni dimineață, sportivul român în vârstă de 20 de ani s-a calificat în semifinalele probei de 200 metri liber la Campionatul Mondial de Natație din Singapore, cu cel mai bun timp al seriilor: 1:45.43, transmite flashscore.ro.

Cursa a fost una spectaculoasă și a evidențiat încă o dată forța de revenire a campionului olimpic și fost campion mondial. Popovici a dominat startul și a fost primul după primul bazin, însă în al doilea și al treilea segment al cursei a coborât până pe locul șase.

Revenirea de pe ultimii 50 de metri a fost, însă, demnă de un campion mondial: Popovici a accelerat decisiv și a încheiat pe primul loc, cu un timp ce l-a propulsat direct în semifinale.

Printre cei 16 înotători calificați în penultimul act al competiției, doar doi alți sportivi din celelalte cinci serii au reușit să coboare sub pragul de 1:46, ceea ce confirmă din nou statutul de favorit al românului în această probă. Semifinalele sunt programate pentru luni, la ora 15:00, ora României, iar marea finală se va desfășura marți, începând cu ora 14:02.