Debut senzațional pentru luptătorul de taekwondo, Artiom Roșca, la turneele internaționale printre seniori. Conaționalul nostru a devenit campion în cadrul unui prestigios turneu european.

Chiar dacă nu a atins încă majoratul, Artiom Roșca a participat în categoria de seniori la competiția Multi European Games, turneu ce oferă participanților posibilitatea de a acumula puncte importante în clasamentul general. 

Sportivul nostru a făcut furori, câștigând două bătălii contra adversarilor din Spania și câte una împotriva rivalilor din Croația și Serbia. De fapt, Serbia a fost gazda competiției, la care s-au adunat peste 1700 de sportivi din 41 de țări. 

Medalia de aur îl motivează pe Artiom Roșca, înaintea Mondialului de taekwondo, care se va organiza la sfârșitul lunii viitoare, în China.